Despre mine însumi și despre temele mele însele

    N-aș fi crezut vreodată că va trebui să scriu atât de mult despre mine. Nici măcar nu știu prea bine cine sunt. Și nici nu îmi propusesem vreodată să aflu. Cred că e mai bine așa. Sunt om. Îmi plac lucrurile simple, clare și predictibile. Am foarte rar parte de așa ceva. Și atunci când se întâmplă, durează puțin de tot. Sau poate că așa mi se pare mie. Îmi plac lucrurile simple clare și predictibile în imediata mea proximitate. Când vine vorba de mine însumi, prefer să îmi fiu mie complicat, arborescent de compliat și impredictibil. De-aia habar nu am cum sunt. Și în definitiv, cred tare că suntem tot ceea ce am ales în trecut. Din păcate, nu stau atât de bine cu memoria (chiar vorbesc serios) și uite că de-aia îmi e greu să știu cine sunt de fapt.

    Am o memorie ciudată. Țin minte numai lucrurile care m-au impresionat foarte puternic în bine sau în rău. Pe toate celelalte le uit foarte repede. Mi s-a întâmplat să cunosc oameni pentru câteva minute și să îi țin minte în detalii infinitezimale, vii, pot descrie ore în șir minutele alea cu toate amănuntele legate de ele și cu cele legate de ce și cum am perceput la acei oameni. Mi s-a întâmplat să aflu cu stupoare că am stat alături de cineva chiar și un an și să nu-mi mai amintesc nimic, oricât de mult m-aș stradui. Pot descrie cursuri întregi ținute de profesori care m-au impresionat, în detalii care țin de felul în care se fărâma creta pe tabla neagra din sala 3 a Facultății de Matematică și nu pot reproduce nici macar în linii generale lucrurile spuse acum o săptămână la nushce ședință fadă de mine însumi. Asta e… Altul nu mai pot deveni.

    Când intru la ore (Adi, să știi că eu chiar Astronomie pedau. Și Cosmologie și Relativitate generală) habar n-am despre ce voi vorbi. Îmi place să predau. E probabil activitatea intelectuală care îmi place cel mai mult. Mi-am transformat pasiunea din copilărie în profesie. Am fost astronom amator, a fost una dintre cele mai mișto perioade dn viața mea. De fapt, cu mici excepții (dar alea nașpa de tot) cam tot ce am trăit a fost super. Când am terminat facultatea m-am trezit în fața unei alegeri crâncene: ori plecam în alt oraș și nu îmi făceam meseria, ori rămâneam în București și nu îmi făceam meseria și predam la facultate undercoverd. La lumină, nu se putea că nu am avut chef să ma fac membru la partidul-stat. Aveam, încă de atunci un comportament deviant și nashpa și antisocial. Aveam și port ilegal de față până m-a luat miliția la șuturi când m-a prins cu gagica în parc și i-a zis să nu mai umble cu arabi. Barba nu mi-am dat-o jos nici atunci și am stat așa până când au înțeles că e mai bine să îmi facă buletinul cu fața aia nashpa decât să mă piardă din evidența populației Republicii. Cum nu am vrut niciodată nimic de la sistem, m-a lăsat și sistemul în plata Domnului. Așa m-am trezit repartizat în București, la începutul învățări unei meserii noi și predând-o pe-aia veche studenților din facultatea din care tocmai mă extrăsesem, prin bnăvoința câtorva foști profesori cărora le voi fi recunoscător câte zile oi avea. Am nimerit la Institutul de Tehnică de Calcul. Avem media foarte mare și la repartiție nu se făceau alte șmecherii decât niște adausuri absolut transparente ălora cu activități politice. Nu era cazul. Iar media mea era nesimțtit de mare, așa că nu au avut ce să-mi facă și m-au înghițit așa nashpa cum eram. Am învățat că mi-a placut ce am învățat. Nu am fost tocilar, jur!

    Ok. M-am trezit cu a doua meserie. Mi-a placut. Mai ales că după două luni de stat prin Institut, am convins-o pe șefa mea de atunci să nu mai am condică și să plec cu un calculator mișto de tot în afara Imstitutului. Cu încă trei colegi, la care s-au adăugat mai târziu doi. Am învățaț la greu și în lumea reală a doua meserie. Nu sunt dator nimănui pentru asta, am adus bani serioși Institutului din contracte pe teme inventate de noi, cu clienți găsiți de noi. La Facultate am ținut orele pe gratis până după Revoluție, așa că nici acolo nu am datorii. E super! Am fost liber și mi-am câștigat libertatea de unul singur.

    Cu condica m-am reîntâlnit abia la Parlament. Pe hol. O ocolesc acolo în fiecare zi. Pentru că o simt ca o lipsire a mea de libertate. Cred că un om reprezintă pentru cei din jur ceea ce reușește să creeze, iar trecerea sa în asta ar trebui măsurată. Cu câteva luni în urmă, o doamna de la nushce ONG m-a întrebat dacă sunt conștient că lipsa mea de semnături mă califcă la ieșirea din Istorie. Nu m-am gândit la asta, sincer să fiu, așa că întrebarea m-a lăsat fără replică. De obicei am. M-a întrebat dacă nu vreau să intru în Istorie. Nu. Nu vreau. Vreau să trăiesc pur și simplu. Atât. A… Și prefer să intru în lcruri mai plăcute.

    Cred că și în Parlament am făcut destule lucruri mișto. La fiecare patru ani, le pun într-un tabel: ce am zis că fac și ce am făcut. Îmi țin promisiunile. Cred că cel mai nashpa lucru e să-ți bați joc de speranțele altora.

    Am scris toate astea, pentru că iată, un om poate face cu plăcere multe lucruri. Dar asta nu înseamnă că simte nevoia să vorbească despre toate tot timpul și dacă se poate simultan. Post-ul de azi e o reacție la cererile multor prieteni de a scrie despre politică, despre IT&C, despre matematică, despre astronomie… Chiar despre muzică. M-a întrebat o prietenă de ce nu scriu despre Bach sau despre symphonic power metal? E drept, imi plac. Îmi place și teatrul și poezia. Scriu. Pentru mine și pentru prietenii mei. Un om e o ființă cu foarte multe dimensiuni.

    Numai că eu am început și voi continua blog-ul ăsta cu ce cred, simt și trăiesc eu a fi dimensiunea umană cea mai de preț: libertatea. Am vrut, vreau și voi voi să scriu aici despre ea și despre dezastrele lipsirii de ea. Fară libertate nu se poate nimic cu adevărat. Nici măcar iubirea nu există decât între doi oameni liberi. Așa suntem făcuți noi oamenii. Sau, dacă am reușit să devenim așa prin voința noastră, înseamnă că merităm să amănăm extincția.

    Am început blog-ul cu un manifest împotriva culturii de scară de bloc. Nu e un manifest intolerant. E doar dorința de a conștientiza lipsa de libertate din cultura asta. Am să vorbesc și despre alte lipsiri de libertate pe care le simt ca un pericol continuu. Post-ul cu WC-Center e unul dintre post-urile care se adreseaza fiujănului de corporatism american și comunism sovietic care începe să pună stăpânire pe civilizația noastră. Când spun a noastră mă refer la aia mare euroatlantică. Am să molologhez cu God, în blog-ul ăsta. Absolut retoric, dar am să o fac. Cred că orice ființă umană are acest drept. Am să vorbesc despre minunata lume în care trăim și am să deplâng tot ce e mizerabil și morbid în condiția umană. Am să vorbesc despre onorabilitatea curvei și lipsa de onorabilitate a președintelui de mare companie supertare. Am să vorbesc de rău instituții pe care mulți le consideră fundamentale. Așa cum cred eu. Fără pretenția de a avea dreptate, fără încrâncenare. Nu am să dărâm. Am să pun doar sub semnul îndoielii convenții, habitudini, lașități. Ale mele sau ale tuturor. Am să vorbesc și despre lucruri minunate. Am să vorbesc despre simetrie, despre iubire, despre etica din noi, despre puterea din noi. Pentru că toate astea, bune și rele, înțelese și neînțelese înseamnă eu și tu și fiecare dintre cei pe care îi întâlnim. Pe care îi cunoaștem și pe care nu avem nici un drept să îi judecăm.

    Dacă voi mai vorbi câteodată despre IT&C, matematică, astronomie, muzică și mai știu eu ce, o voi face doar pentru că ele există și ne ajută să fim mai liberi. Citatul mi l-am ales din Galileo Galilei pentru că omului ăstuia îi datorăm tot ceea ce suntem acum mai bun ca specie. Este un fragment din scrisoarea către ducesa Cristina de Toscana scrisă în 1615. Atunci când Galilei înțelesese definitiv că lumea e altfel decât i se spunea că trebuie să fie. Am ales traducerea în engleză pentru că mi s-a părut mai puternică decât textul original:

Ma che quell’istesso Dio che ci ha dotati di sensi, di discorso e d’intelletto, abbia voluto, posponendo l’uso di questi, [...] non credo che sia necessario il crederlo.

    Textul în engleză e din The Observer și urmează topica (ciudată) de acolo a unei formații de power metal pe care o iubesc și despre care poate că voi vorbi aici: Haggard. 

    O erudită și minunat de inteligentă prietenă m-a făcut albie de porci pentru barbaria pe care am făcut-o. E drept, nu am fost în stare să traduc vorbele lui Galilei în limba română într-un fel în care să simt ceea ce simt când citesc textul în engleză sau cel original. Mi-a promis că va încerca ea o traducere. Daca va reuși (nu să fie corectă, asta e ușor) să o facă în așa fel încât să ma uluiască așa cum au făcut-o vorbele astea când le-am citit prima dată, promit să pun pe site citatul în treducerea ei.

    Cred că acesta e ultimul post în care spun ce și de ce și despre ce vreau să scriu aici. Eppur si muove.

4 Responses to “Despre mine însumi și despre temele mele însele”

  1. Aralya Says:

    Ma joc si eu un pic, daca imi dati voie…

    Nu sunt silit sa cred ca Acela ce-a harazit simtirea si spiritul si sensul e acelasi Dumnezeu ce-a harazit sa le uitam menirea.

    Nu simt sa fiu silit sa cred ca Dumnezeu acela ce-a harazit simitirea si gandul si gandirea, tot El acelasi ne-a harazit sa le utiam menirea.

    Trebuie sa cred ca acelasi Dumezeu care ne-a dat simtirea si sensul si cunoasterea ne-a harazit sa le uitam menirea? Nu cred.

  2. Varujan Pambuccian | FocusBlog Says:

    [...] putea sa le aleg la intamplare, rezultatul ar fi acelasi! Ca atare incepeti cu Ce blog-ul meu…, Despre mine însumi și despre temele mele însele (si aici trebuie sa-l citez “N-aș fi crezut vreodată că va trebui să scriu atât de mult [...]

  3. Sper Says:

    Indraznesc eu sa incerc o traducere a citatului din header:

    Refuz sa cred ca Dumnezeu, Cel care ne-a dat puterea cugetului, a logicii si-a ratiunii, a imaginat vreo clipa ca am putea sa ne lipsim de ele!

  4. Ora Exacta Says:

    Uitandu-ma pe netul din Romania iata ca am gasit pe saitul
    dumeavoastra. Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de
    pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply