Amăgit atât de-adesea…

    Asta mi-a dat prin cap citind comentariul scris de Aralya. Răspunsul tot în Glossă l-am găsit. A fost un tip mișto Eminescu. Oricum, a depășit cu mult și locul și momentul. Și cred că luată în doze mici, chestia cu “nu spera și nu ai teamă” e foarte ok.

    Pentru mine toată povestea lăsării la o parte a amăgirii e povestea păstrării inocenței. Nu d-an boulea, ci fiind pe picioare tale, în deplină stare de luciditate, puternic pe dinăuntru, ars de Soare pe dinafara, așa, cu încredere în tine însuți și fără a fi pervertit de dezamăgiri. În definitiv, hai să vedem care ar fi reversul. Cum am deveni dacă ne-am pierde inocența? E un cântec al lui Nightwish care îmi place enorm. O să mai vorbesc probabil despre symphonic power metal prin post-urile mele. Se numește “End of all Hope” și începe cam așa:

It is the end of all hope
To lose the child, the faith
To end all the innocence
To be someone like me

    Eu nu sunt așa. Am păstrat în mine tot ceea ce sunt eu în copilăra mea, credințele mele de atunci și toată inocența ei și cred că am făcut bine. De-aia îmi place să cotrobăi prin toate măruntaiele lumii ăsteia, cu curiozitatea mea de atunci, de-aia cred cu tot sufletul în prietenie, iubesc de fiecare dată ca și cum ar fi prima dată, mă entuziasmez de fiecare grăunte de lucru cât de cât interesant, trăiesc în prezent, liber și senin, fără spaime, ca și cum aș fi nemuritor. Sigur că uneori totul a ieșit dezastruos de nashpa. Am învățat din asta și am mers mai departe. Am ales gândindu-mă la ce aleg. Dar niciodată nu am ales cu frică. Pentru că atunci când alegi cu frică, alegi în final să nu te mai intereseze nimic, să nu mai ai prieteni, să nu mai iubești, să trăiești doar în trecut, alegi de fapt să agonizezi până la agonia aia pe bune. Cred că felul ăsta de a trăi e un fel de a te minți pe tine însuți, e un fel de a privi lumea ca fiind ceva rău de tot care te strivește în continuu. Pai de ce? Că lumea este foarte ok așa cum este. Adică nici bună, nici rea. Pentru că lumea se este.

2 Responses to “Amăgit atât de-adesea…”

  1. Paula Says:

    Da, sunt martora ca esti asa cum te descrii. Si cum te stiu de ani de zile, pot sa fiu un martor credibil.
    Ce placere sa citesc ceea ce scrii…de multe ori ti-am spus ca esti un om inspirat, cu mare coeficient de iteligenta spirituala.
    Scrie, imi voi face un obicei din a ma delecta cu cititul scrisului tau.

  2. Claudia Says:

    Aveti dreptate: Eminescu ,,a depasit cu mult si timpul si momentul”:

    Drumul Doinei. Arma cuvantului la Mihai Eminescu
    http://www.scribd.com/doc/2302519/DRUMUL-DOINEI-ARMA-CUVANTULUI-LA-MIHAI-EMINESCU

    Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
    http://www.scribd.com/doc/2167565/ECONOMISTUL-EMINESCU

    Au copyLIBER.

Leave a Reply