Cântul III sau despre oameni și câini

    Nu, nu voi vorbi despre indivizi care se consideră artiști ucigând. Ei fac asta doar pentru publicitate. Sunt atât de dornici să fie și ei ceva pe lumea asta și atât de conștienți că nu sunt nimic, încât pot ucide pentru a apărea un timp în memoria colectivă. E absurd, e bolnav, e îngrozitor. Veți spune că presa e foarte vinovată și vă voi răspunde că nu e chiar așa. Presa e business. E despre market-share și atragere de publicitate. Veți spune că o vină o au și companiile care dau publicitate în mass-media care vorbește despre grozăviile astea și vă voi răspunde că și acolo e doar business, că și acolo e vorba despre cote de piață. Nu fac cu asta apologia mecanismelor economice. Pentru că ceea ce vreau să spun este că economia înseamnă și foarte multă psihologie. Mi se întâmplă foarte des să susțin în fața celor din industria în care mă simt eu bine, cea de IT&C, că ceea ce vindem noi nu este tehnologie ci fashion și lifestyle. Aici apare în scenă Vigilenza și madam Ionescu și toată scara de bloc care cere știride felul ăsta.

    În realitate uciderea pentru ieșirea din anonimat se hrănește cu scara de bloc. Fără felul de a gândi al scării de bloc, ea nu prea ar mai avea de ce să existe. Dacă am fi o lume în care interesul majorității oamenilor ar fi legat de creșterea viermilor de mătase, toată presa scrisă și audiovizuală numai despre asta ar vorbi. fiecare dintre viermii cu pricina ar primi un nume, ar deveni vedeta săptămânii, am vedea peste tot numai poze cu viermi de mătase în toate felurile în care viețuiesc ei. Dacă am fi o lume în care interesul majorității oamenilor ar fi legat de creșterea viermilor de mătase, cotele de piață ale mass-mediei ar fi dictate de abilitatea reporterilor de a înțelege felul în care viermii ăia comunică și ar fi obligatoriu ca la angajare reporterul cu pricina să aibe măcar o facultate de comunicare cu viermii de mătase făcută. Cei cu un master în asta ar ajunge ușor de tot redactori-șefi sau mai știu eu ce. Dacă am fi o lume în care interesul majorității oamenilor ar fi legat de creșterea viermilor de mătase, asta ar vinde și detergentul și apa minerală și cafeaua.

    Ce e iteresant la scara de bloc e că oamenii sunt atrași de tot ceea ce ei ar dori în secret să fie sau să facă și habar n-au cum, sau nu pot, sau nu sunt lăsați de regulile lumii în care trăiesc. Se căsătoresc ca să intre în rândul lumii, fără cine știe ce povești de iubire, ajung să confunde dragostea cu sexul, pe ăla îl fac prost din lipsă de imaginație și cultură și de-aia hrănesc o întreagă industrie care le vinde iluzia normalității. Au o viață monotoă, stupidă, cu vise mici, cu aspirații care pendulează între ce au mai văzut cât de cât abordabil la supermarket și oftica față de vecinul de la trei care și-a luat o mașină nouă și hrănesc alte industrii de iluzii. Ajung la un sictir permanent, structural, și-ar dori să iasă din felul ăsta de a trăi, au un soi de violență mocnită sublimată în înjurătura de dimineață, în dorința de a da la cap unei realități de căcat, de a fi teribili, și hrănesc încă o industrie, mult mai periculoasă pentru că e foarte violentă. Visează la un alt fel de a trăi, așa cum cred ei că ar trebui să fie totul pentru a fi definit ca minunat și mai hrănesc o industrie de iluzii care îi ajută să trăiască crâmpeie din viețile altora. Toate astea și multe altele vând detergentul mai bine, te fac să afli de noul tip de cafea, să îți schimbi televizorul sau mai știu eu ce să faci. Și nici nu e foarte rău că e așa.

    Răul începe să apară abia în momentul în care unii din semenii noștri, cei mai bolnavi dintre noi aș spune cu tristețe numai că boala nu poate fi o circumstanță atenuantă, ucid pentru aieși din anonimat. Conștienți că și publicitatea negativă e o formă de publicitate. E un joc sinistru, iar a vorbi foarte mult despre el, chiar și din revolta că el există nu face decât să-l alimenteze.

    Nenorocirea e că scare de bloc se înmulțește asexuat. Prin înmugurire, cred. Refuză orice combinație cu un alt tip de cultură. Te-ai născut în cultura aia, acolo vei rămâne pe veci. Dacă ar fi să o compar cu un organism viu, cultura asta de scară de bloc are cei mai meseriashi anticorpi pe care ii poate avea o ființă. E autosuficientă. E perfectă. Mă întreb cum ar fi dacă într-o dimineată madam Ionescu ar înțelege că are dreptul să își trăiască propria ei viață. Că se poate trăi în afara iluziei, că e al naibii de mișto să trăiești așa, pur și simplu, că, până una-alta asta e cam tot ce știm sigur că se poate trăi, adică o singură viață. O singură dată.

2 Responses to “Cântul III sau despre oameni și câini”

  1. CLaudia Says:

    Intr-adevar povestea scarii de bloc este un fel de ironie a vietii. Am experimentat scara de bloc a orasului de provincie, apoi scarile de bloc ale Bucurestilor - multe scari de bloc - si de data asta din perspectiva vesnicului chirias. Scara e aceeasi pentru ca in timp oamenii se modeleaza dupa prototipul Omului de la Bloc.
    Chiriasul e o categorie aparte, e mai mereu vanat de privirile adminstratorei sau a fiecarei madam Ionescu, e primul vinovat pentru picatura de apa care inunda sau de faptul ca nu poarta papuci pe linoleumul naspa…
    Dar cu timpul chiriasul invata sa-si traiasca viata si sa n-o raporteze la decor. Iar scara de bloc nu e inca a lui. Cumva isi amana integrarea infecta in care va sfarsi inevitabil.

    (Urmaresc tot ce scrieti, in fiecare zi, si ma bucur ca va citesc inaintea site-urilor de stiri. Am pus pe blogul meu un link la acest blog. Vreau doar ca si prietenii mei sa va citeasca, mai ales ca majoritatea au terminat matematica. Daca va deranjeaza - acest tip de “publicitate” - e suficient sa spuneti.)

  2. varujan Says:

    Nu Claudia, nu mă deranjează nicidecum. Ai un blog frumos și uman, de ce să mă deranjeze? Pe mine mă deranjează doar funcționarii și nici ăia cine știe ce. Uite că îmi propusesem să răspund numai prin post-uri, dar nu știu ce mi-a venit și cred că de-acum am să mai răspund și așa. Că orice chestie are un început, nu?

Leave a Reply