Frica de a fi om

    Cu o formă a fricii ne naștem. Nu se învață, așa cum se învață iubirea sau ura. Forma asta de frică este folositoare. E un mecanism de autoapărare. În momentul în care suntem amenințați de ceva mai puternic decât noi, frica este cea care ne spune că e mai bine fugim sau să ne ascundem de ceea ce ne amenință. În lumea naturală, frica este folositoare. Pentru că răspunde unor realități firești de apărare. 

    Mai există însă o frică. Cea învățată. Aici lucrurile sunt de o bogăție și o complexitate incredibilă. Este frica dezvoltată cultural. În spatele ei stau toate construcțiile umane menite să consolideze piramida socială. În spatele ei stau instituțiile, morala, superstițiile, preconcepțiile, autarhia. Sigur, fără toate acestea, lumea sublunară nu ar putea funcționa decât într-o ipoteză utopică, cea a libertății asumate de către fiecare și limitate doar de către libertatea celorlalți. Numai că statistic vorbind, felul ăsta de libertate reprezintă un procent neglijabil în raport cu nelibertatea. Pentru că nici o societate nu a încercat niciodată să își asume un asemenea model cultural. Așa am ajuns să trăim într-o lume în care libertatea este o formă de încălcare a regulilor. Probabil că drumul de care vorbesc, cel de la animal la om nu prea putea fi parcurs altfel. La fel de posibil este ca în timp să ajungem acolo. În definitiv, există un evoluționism cultural așa cum există unul biologc. Numai că lucrul ăsta nu mă poate încălzi în nici un fel. Daca va fi, va fi peste foarte, foarte mult timp. Mult peste timpul care mi-a mai rămas mie, adică. Și atunci aleg să trăiesc așa, acum, în timpul meu, privind pe fereastră la netimpul celorlalți, părând nepăsător sau arogant sau nebun, neîncercând să mai conving pe nimeni de nimic, vorbind despre lucrurile în care cred, mergând pur și simplu pe singurul drum pe care îl consider natural și potrivit condiției de om. Cu bucuria și tristețea de a fi așa, dar fără teamă. Pentru că eu mi-am asumat felul ăsta de a fi liber. Chiar dacă totul în jur e altfel. Am refuzat adaptarea la altfel.

    Frica de a fi om, inoculată sistematic de instituții, morală, superstiții, preconcepții și autarhie e doar un anestezic social. Cultura anestezicului în care trăiește omenirea de când știm ceva cât de cât concret despre ea, pare singura cale. Știu sigur că nu e așa, iar faptul că evoluăm se datorează exclusiv celor care nu au crezut asta. De-aia îl iubesc pe Galilei, cred în ceea ce a trăit și a spus, de-aia îl iubesc pe Nichita și cred în ceea ce a spus și îmi pare tare rău că a trebuit să moară, de-aia nu cred în lucrurile instituționalizate. Îmi aduc aminte de ceea ce spunea Panait Istrati și aș reformula zicând că orice organizare folosește exclusiv organizatorilor. Iar eu nu cred în organizatori. Pentru că organizatori sunt de obicei oameni autoîntreținuți de de cultura asta a anestezicului. E un cerc vicios care se întinde ciclic peste timpul omenirii, la fel ca timpul indian, circular, început și sfârșit cu dansul lui Shiva peste cenușa lumii. Organizatorii nu sunt nici ei foarte conștienți de ceea ce fac, aplică doar reguli și chiar cred că mulți dintre sunt siguri că fac un lucru bun. Ca bătrânica venită să pună un vreasc pe rugul lui Giordano Bruno. Numai că lucrurile degenerează îngozitor de fiecare dată, așa s-a ajuns de la “Nu vă temeți!” spus de către Iisus la “om cu frica în Dumnezeu”, așa s-a ajuns ca în registrul înmormântărilor din Târgu Mureș în dreptul numelui Janos Bolyai un preot zelos să scrie “viața lui s-a scurs fără nici un folos”. Toate lucrurle astea statornicite în codurile culturale ale fiecărei societăți au ucis, de multe ori fără ca măcar să afle cineva, fără ca măcar să apuce să se întâmple, idei strălucitoare și trăiri minunate și iubiri amețitoare și construcții înțelepte. Pentru că tot ce este strălucitor, minunat, amețitor și înțelept nu încape în reguli. E mereu în afara lor.

    Așa cred eu, cel care se ghidează doar după o etică proprie, construită prin trăire și cultură, că refuzul de a trăi ca om, venit din frici de orice fel e la fel de absurd ca moartea însăși. Și nu prea înțeleg de ce? În definitiv, e mai simplu să refuzi o regulă aberantă decât să îți fie teamă de ea.

   

4 Responses to “Frica de a fi om”

  1. limited edition Says:

    ca sa ajungi la concluzia - “e mai simplu sa refuzi o regula aberanta decat sa itzi fie teama de ea” - ai nevoie de o constructzie beton a “bilutzei” tale(shi nu numai), de o anumita optica si viziune asupra lucrurilor si evenimentelor din jurul tau. nu multi ajung la acest level..shi dintre ei putzini reushesc sa shi scrie despre asta.. 10x 4 the post..

  2. jewel Says:

    am citit.
    a meritat asteptarea de ieri.
    dar, putini sunt ca tine, putini accepta libertatea ca fiind un lucru fundamental al lor, in absenta careia nimic nu are sens.
    muti vorbesc despre libertate ca fiind un lucru abstract, despre care poti vorbi la nesfarsit, pe care il poti invoca in discursuri politice, sociale, da bine la public, nu ?
    iar altii, desi nu recunosc niciodata, nu au nevoie de ea. au nevoie de reguli. au nevoie de uniformizarea impusa de unii pentru a putea sa se simta parte dintr-un intreg. iar acestia, isi traiesc viata prin ceilalti, nu au curajul de a si-o trai pe a lor.
    le este frica, si le este frica sa recunoasca ca le este frica.
    asa sunt cei multi.
    cei putini sunt ca noi, facand parte dintr-o neforma prezenta in orice societate, de care societatea are nevoie pentru a justifica multimea celorlalti.
    iar noi ne regasim aici, citim in fiecare zi, avem nevoie sa citim in fiecare zi despre o idee altfel, despre un gand, despre un sentiment aparte

  3. reteos Says:

    frica uneori se scrie in cele din urma in codul genetic si se transmite ca atare.
    Cuceritorii de tari meseriasi stiau asta si a baga groaza facea parte din arsenalul lor. Cu timpul isi mobilau fontierele fixe sau mobile cu oi umane pe care le tundeau si taiau cand voiau. VEstea buna e ca procesul poate fi reversibil. Nimic nu ramane neschimbat.Din fericire.

  4. GC Says:

    Oare frica e cea care masoara viata? Este prea generos termenul “masoara”? Ar insemna ca viata prezinta interes (fie si in modul grotesc propus de rama angoasei)!? Un interes.. dezinteresat.. Fara nevoi, fara orgoliu, fara recompense, fara justificari.. eventual fara “fara”.

Leave a Reply