Întâlnire de Înger

    Ce ai face dacă într-o dimineață, ieșind din bloc să mergi la treburile tale, te-ai trezi cu un înger căzut în gradina din față, aia căreia i-a pus primăria un gard nou vopsit în verde? Noaptea a fost destul de rece, a bătut vântul, chestia asta o știi sigur pentru că nu prea te-a lăsat să dormi nici frigul din casă, nici teama că îți poate lua rufele puse la uscat în balcon, ți s-a mai întâmplat lucrul ăsta acum câteva luni, și te-ai tot perpelit așa ascultând ploaia și vântul. Acum ai dat buzna pe ușa blocului să ajungi repede la metro, să nu întârzii la servici, să nu scapi cumva trecerea șefului în drumul său glorios către singurul birou care are o ușă și pereți și seamănă cu o casă normală într-un câmp de blocuri. Numai că în fața ta, dincolo de asfaltul ciuruit de trecerea vremii e un înger, ghemuit oarecum nefiresc, cu fața de nedeslușit în tufa de trandafiri pusă de vecinul de la doi. Ăsta de când i-a plantat acolo stă toată zua cu ochii după copiii care se joacă prin jurul scării și țipă ca din gură de șarpe ori de câte ori vreunul mai trimite câte o minge amenințătoare spre grădină. Te gândești că ghemuirea aia nefirească vine de la ariple desfăcute larg, într-o ultimă încercare de desprindere din tufa de trandafiri care stă acum înfiptă cu toți țepii ei în carnea lui ușor bronzată ca bronzul de solar când se învechesc tuburile și ăia le mai țin puțin că au de dat o grămadă de bani pe cele noi. Știi sigur că în fața ta e un Înger adevărat, nu e nevoie să te ciupești pentru asta, te-ai trezit de-a binelea, ai făcut dușul, ți-ai băut cafeaua și dacă ți s-a mai întâmplat să mai visezi că ești sub duș, chestia cu băutul cafelei n-ai visat-o niciodată, așa că e un înger adevărat. Și nici măcar nu e de-ăla leșinat și bondoc de tradiție barocă, pare că vine direct dintr-un ev mediu cu cavaleri în armură, ai impresia că i-ai văzut și ochii și că nu erau spălacituri ca în picturile murale cu îngerași, erau ochi negri, pătrunzători, dătători de curaj ca un fel de strigăt de victorie.

    Primul gând care îți dă prin cap e să spui “Ia te uită, un înger în grădina blocului…” și să mergi mai departe spre birou, în definitiv, nu e treba ta, de-aia plătești impozite locale, să se ocupe Primăria de chestia asta, are o grămadă de servicii de urgență, pe urmă îți dă prin cap să suni la 112 și imediat te gândești că asta ar fi cea mai mare tâmpenie, ce să le spui, că în fața blocului e un înger, te-ar râde și curcile, ai citit că ăștia au acum și nushce serviciu de localizare, te mai și trezești cu ei pe cap să îți dea amendă că induci serviciile de urgență în eroare. Să suni la mama. E la pensie, are timp, o poți lăsa pe ea să se ocupe de chestia asta cu Îngerul și să pleci la servici că uite că deja e foarte târziu. Da’ cum să-i spui așa, pur și simplu ”Mamă, am găsit un înger și habar n-am cum să procedez”. Știi că reacția ei ar fi promptă, s-ar pune pe plâns că ea te-a crescut și tu uite în ce hal ai ajuns și ce tâmpenii îți dau prin cap. Mai bine nu. Mai bine suni la vecini. Încerci să-ți amintești ce vecini ai, îi treci pe toți prin fața ochilor, nu reții nimic care ar ști ce e de făcut în situația asta, te uiți la ceas, e chiar foarte târziu, te uiți la Îngerul ăla, e chiar foarte real, are tot ce bănuiești că trebuie să aibe un înger, are aripi mari, puternice, uimitor de albe cu un abur de lumină argintie care îl învăluie cu totul, are o respirație de înger, ca un somn luminos de copil, are o julitură pe tâmpla stângă, asta te face să banuiești că vântul din noaptea trecută l-a izbit de bloc, te gândești automat la tragedia de la World Trade Center, te gândești că aici a fost însă altceva, Îngerul venea probabil cu vreo trabă sau trecea pur și smplu pe acolo, blocul e în picioare, totul pare la locul lui și ai brusc o stare de bine, îți dă prin cap să îl iei acasă să fie un fel de Înger numai al tău, când erai copil mama îți tot spunea de îngeri păzitori, iei telefonul, cauți în agendă numărul mamei. Mai bine nu. Nu. Evident, nu ar corespunde nici unei viziuni de viitor a părinților tăi chestia asta cu Îngerul. Ei vor să te vadă la casa ta, cu un om normal lângă tine, cu o liotă de nepoți într-un apartament de patru camere în Drumul Taberei, cu o mașină cât de cât mișto, cu un serviciu bun cu multe zile libere și salariu baban, ce treabă au ei cu Îngerul peste care ai dat? Te uiți la ceas, e târziu de tot, oricum nu mai contează că ai întârziat, mai bine mai stai puțin și te uiți la Îngerul din grădina blocului, știi sigur că nu vei mai întâlni nicodată așa ceva și te gândești că merită să mai stai acolo puțin să te uți la el. Îngerul zace nemișcat, ai certitudinea că nu e mort, altfel nu ar respira și nici nu crezi că e posibil ca un înger să moară că s-ar prăbuși tot eșafodajul speranței în care trăiește omenirea. Chestia asta cu speranța te face să zâmbești, de oarece timp încoace singurele speranțe pe care le-ai avut au fost să te poți trezi la timp, să poți prinde metroul la timp, să nu-ți dezamăgești șefii, mama, iubirile din ce în ce mai trecătoare, să nu dezamăgești pe nimeni în general, la tine te-ai gândit ceva mai puțin decât o făceai cu ani în urmă, pentru că nu prea ai avut timp pentru asta, poate doar înainte de culcare și nici atunci cine știe ce, oricum e ok și e greu să îți imaginezi că poate fi altfel. 

   Și dacă o fi chiar Îngerul tău? Ăla de care îți vorbeau ai tăi în copilărie. Dacă venea la tine să îți alunge vreun coșmar și o rafală de vânt l-a izbit de bloc iar tu treci pe lângă el așa, pur și simplu, doar ca să nu se ia șeful de tine că ai întârziat. Te gândești la fața pe care ar face-o șeful dacă i-ai spune că ai întârziat pentru că în fața blocului, cu capul în tufa de trandafiri plantată de vecinul de la doi zăcea un înger și ție ți-a dat prin minte să nu îl lași acolo și să mergi la ale tale ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Îți amintești de un cântec al lui Nightwish, să tot fie doi-trei ani de atunci, îl fredonezi ușor, parcă-parcă l-ai lua acasă și gândul ăsta te îngrozește, ce ar spune vecinii, cunoscuții, ai tăi mai ales dacă ai face așa ceva, cum ai putea da ochii cu ei fără să îți vină să explodezi de bucurie și să le spui așa, într-o doară, “Știți, am un Înger acasă” și ei să îți răspundă simplu “Bravo. Și unde îl ții?” iar tu să le spui că stă toată ziua pe un scăunel din bucătărie și îți umple casa de lumină. Zâmbești la gândul că ăia de la compania de electricitate ar muri de oftică să știe chestia asta, tot de oftică ar muri și madam Ionescu de la parter că n-are și ea așa ceva și îți dai seama ce scandal ar face dacă l-ai duce acasă, e plin de sânge și ai murdări cu el toată scara blocului, că tocmai ai vazut-o plecând pe femeia care face curățenie.

    L-ai adus în casă până la urmă, te gândești că i-ar prinde bine o gură de apă, după aia îți aduci aminte dintr-un film că nu se bea apă după operație, întâi trebuie să se oprească hemoragia și nici măcar nu știi dacă îngerii ăștia beau apă, te gândești la ce-or mânca, nu pricepi de ce nu intri în panică, îți dai seama că nu ai avut nici o treabă cu panica de când e Îngerul pe-acolo, e bine, pleci spre birou, l-ai pus chiar pe scăunelul ăla din bucătărie, te întrebi dacă o să-l mai găsești acolo când te întorci deseară, parcă începe să-ți fie dor de el și îți zici că o să îl ții până mai prinde puteri să poată pleca la treburile lui îngerești și te gândești că ai vrea să îl vezi vezi acolo, pe scăunelul din bucătărie, toată viața… Și dacă totuși o să-l ții, ce o să-i spui mamei, vecinilor, autorităților, lumii? Și dacă o să îl rogi să plece, ce o să mai rămână pe scăunelul ăla din bucătărie și cum o să fie viața ta de acum înainte? A venit metroul, e târziu, ce naiba îi spui acum șefului?

6 Responses to “Întâlnire de Înger”

  1. EU Says:

    De cate ori din frica de a fi considerati nebuni sau excentrici (sau pur si simplu a-normali) n-am tinut in interior cele mai puternice trairi, n-am ascuns de privirile indiscrete adevarata noastra fata. Ne dorim asa de mult sa nu fim considerati altfel - de prieteni, de familie, de oamenii pe care-i respectam… sau nu - incat pana la urma uitam cum e sa fim noi insine, cum e sa traiesti cu adevarat. Si in fuga asta de noi nu mai putem pipai culorile, nu mai putem auzi florile, nu mai putem vedea sunetele… simturile noastre se atrofiaza pana la punctul acela in care totul devine standard, obisnuit… normal. Si nu mai suntem noi sau nu mai suntem pur si simplu. O replica a celorlalti nu poate avea o existenta individuala.

  2. Camelia Says:

    Sa fii tu sau sa fii pe placul altora? Cate lucruri le facem (sau nu) pentru altii? Cat de mult ne influenteaza opinia familiei/ prietenilor/ vecinilor comportamentul? Ar trebui sa facem un lucru pentru ca asa simtim si nu pentru ca ne gandim la ce ar spune mama, tata, matusa… vecina… E bine sa nu vrei sa-ti superi parintii sau prietenii, dar totusi asta nu trebuie sa ne faca sa ne comportam diferit de ceea ce simtim. Daca tin la noi ar trebui sa ne accepte asa cum suntem fara sa ne considere nebuni, nu?
    Si poate ca asa s-ar si intampla daca nu am fi prea speriati de ce-ar putea crede ceilalti despre noi si le-am acorda un dram de consideratie: poate ca la urma urmei nu sunt atat de egoisti. Poate ca la urma urmei ne pot accepta asa cum suntem… si daca nu…oricum e mai bine decat sa oferim o imagine falsa… sa nu-i mintim pe ei, si pe noi in acelasi timp.
    Si mai e ceva: consider ca fiind noi insine reusim sa imbogatim intr-un fel si vietile celor din jurul nostru - fie si doar prin iesirea din monotonie :)

  3. Ana Says:

    toti visam la cate un inger ori sa-l salvam ori sa ne salveze el pe noi

  4. Jewel Says:

    Ar trebui sa ne simtimi norocosi, sa ne simtim speciali pentru ca l-am gasit. Ni s-a aratat noua, noi l-am vazut, inseamna ca a fost un motiv, o alegere a sortii, a cuiva din afara pentru a ni-l arata exact noua, atunci, fara sa ne pregateasca in vreun fel inainte.
    Sau am facut ceva bun, iar asta este o forma de rasplata.
    Sau Cineva poate ne testeaza sa vada daca vom alege sa facem ceva, sa reactionam, poate el chiar stie ca suntem singurele persoane care vom alege sa facem ceva in loc sa ignoram, sa trecem mai departe.

    Cati dintre noi mai avem acum, maturi, adulti fiind, capacitatea de a mai observa un inger, o floare, o frunza, o zana?
    Ele nu exista, sunt tampenii, ar zice parintii, vecinii de la parter, seful, fiecare avand in minte lucruri care exista, sunt palpabile, precum “raportul care trebuia predat de doua zile, de ce nu e gata inca, la ce te tot gandesti, te platesc sa muncesti nu sa visezi”, “sa te insori /martiti si tu mama sa fii in randul lumii” de parca altfel esti la margine, in afara ei. Si toti ceilalti din jurul tau care alearga, alearga sa prinda ultima promotie facuta de vreun dealer de automobile, de vreo agentie imobiliara, de vreun megastore care iti promite preturile cele mai mici la produse fara de care afli ca nu poti trai.

    Cati din noi mai au puterea de a se opri din alergarea zilnica pentru a mai face ceva pentru ei? Pentru a mai visa?
    Visul devine ceva rar, interzis, ceva care denota alienare, in vis iti apartii tie si nu mai esti parte dintre ceilalti, esti singur tu cu tine, nu mai poti fii controlat, nu mai poti fii uniformizat. Visul este forma de libertate atunci cand altele iti sunt luate.

    Exita oameni care inca mai viseaza, care mai pot visa. Dar sunt din ce in ce mai putini. Si se mai intampla, rar este adevarat, sa se intalneasca unul pe altul. Iar impreuna, cand simti ca ai langa tine pe cineva asemeni tie, iti este mai usor sa visezi, sa nu te mai simti exclus pentru ca faci un lucru pe care ceilalti il considera inutil.

    Daca gasesti un inger cazut in fata blocului, cati altii care au trecut pe langa el crezi ca l-au observat ?

  5. Nicoleta Says:

    imi pare rau! si…imi pare bine! Pb este sa putem schimba ceva dupa ce il intalnim. din pacate la scurt timp ne intrebam intr-adevar ce zice seful… brrr D-zeu trebuie sa fie mare ca ne ingaduie asa nestatornici…
    Consecventa…si cand vrem, este greu sa ne schimbam

  6. Metalshrine Says:

    Pana la coada lumea se imparte in grupuri sociale stramte, in care se intra greu si se iese usor. Ne este teama in general sa nu fim dati afara. Nu doar de la scarbici ci mai ales din grupuri sociale… Ingerul nu face parte din asa ceva. De aici frica de a reactiona in prima instanta. Ingerul din poveste poate fi o persoana pe care vrei s-o iei in viata ta dar ea sau el este altfel. Altfel decat se asteapta ceilalti, cei la care tii sau de care iti pasa, altfel decat s-a mai vazut.
    Pana la coada lumea este intoleranta. Aici este marea buba! Si ar mai fi multe de spus.

Leave a Reply