Tabula rasa

    Nu am fost niciodată un admirator al lui Aristotel. Nu neg, tipul era extrem de inteligent dar dacă ar fi să îmi aleg pe cineva similar în antichitate, acela ar fi siguranță Socrate. Aristotel a fost un tip foarte ciudat. Unul dintre aceia care și-au folosit inteligența pentru a produce monștri. Aleexandru Macedon e probabil cel mai bun exemplu. A lua un copil cu o evidentă problemă psihcă și a-l transforma într-un cuceritor dement, fără nici o logică și fără nici o finalitate, e o dovadă clară a frustrărilor pe care le avea Aristotel însuși. Opera unui om frustrat are și ea de suferit, iar faptul că a existat o perioadă lungă de timp în care tot ce a spus el a devenit literă de lege impusă cu mijloace destul de dure de către Biserica Catolică, și că unele lucruri spuse de el și păzite cu ștreangul și rugul au ținut lumea în loc sute de ani, mă face să am o oarecare răceală ori de câte ori citesc ceva care mi se par ok scris de el.

    Unul dintre lucrurile astea, despre care cred că e în ordine, e teoria paginii nescrise. Aristotel și după el o întreagă succesiune de gânditori arabi și creștini credeau că la naștere omul este precum o foaie de hârte albă, foaie pe care în timp încep să se așeze cuvânt cu cuvânt toate câte i se întipăresc prin experiență, educație și relaționarea cu ceilalți. Aristotel vorbea despre suflet, cei care i-au urmat vorbeau mai mult despre intelect. Acum, sincer să fiu, nu știu dacă ele sunt noțiuni atât de diferite sau lucruri care se leagă unul de celălalt. Oricum, demersurile științifice ne-ar spune că dacă sufletul e o chestie care ține de creier un număr de lucruri extrem de fundamentale, ținând de supraviețuirea fizică sau emoțională, le avem la naștere. Ca un fel de preprogramare a noastă. Probabil că abia în jurul lor există o tabula rasa care urmează a deveni sinele nostru cu fiecare pas pe care îl facem în viață.

    Pașii înseamnă alegeri. Suntem tot ceea ce am ales în trecut. Felul în care alegem este și el dictat de multe ori de alegerile noastre din trecut. Culmea e că biologic suntem programați așa. Așa funcționează o rețea neuronală, deciziile cele mai simple sau mai complicate le luăm așa și ele nu fac decât să îngroașe un fel de a opta care ni s-a părut la un moment dat unul convenabil. Ăsta e un lucru suficient de bine studiat și utilizat până și în robotică pentru a fi aproape sigur că este adevărat. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori în viață nu luăm decizia cea mai bună, de multe ori nici măcar o decizie corectă ci decizia care ni s-a părut a fi în mod statistic cea mai convenabilă în toate situațiile similare din trecut. Lucrul ăsta ne face să ne simțim mai bine, mai siguri pe noi și amplifică probabilitatea ca în viitor să decidem la fel. De-asta cred destul de mult că un om care a făcut în mod repetat același lucru în contexte similare, va face la fel și în viitor. Cu alte cuvinte, suntem din ce în ce mai mult tot ceea ce am ales în trecut. Cred că oarecum lucrul ăsta în resimt unii dintre noi și îl numesc predestinare. De fapt este doar o alegere pe care o facem ținând cont de alegerile noastre din trecut. Am cunoscut mulți oameni care au tendința să își repete viața. Odată scoși din context, pot trăi altfel, dar chestii aparent mărunte care le pot aminti de opțiuni făcute în trecut îi pot readuce rapid la felul lor obișnuit de a fi.

    Se spune, și unul dintre adepții teoriei lui Aristotel, Sigmud Freud a insistat asupra lucrului ăstuia, că personalitatea individului uman este construită în linii mari în copilărie. Evenimentele trăite atunci, modalitățile de a alege învățate sau dobândite atunci, sunt cele care joacă un rol decisiv în întreaga sa viață. În linii mari, cred că este așa și că lucrul ăsta ține de felul în care ne obișnuim să alegem soluția cea mai comodă nouă. Alegând însă ajungem să ne construim și un set prpriu de valori și un fel de a ne raporta la lume și un fel de a ne simți în largul nostru cu noi înșine. Un eveniment major pentru un copil poate să îl facă să aleagă toată viața într-un anumit fel care multora să le apară a fi straniu sau aberant. Există însă și lucruri care țin de statistică, de repetarea lor până când ele devin un eveniment major. Evenimentul ăsta are un nume: domesticire. Și mă tem, că la fel ca la domesticirea printr-un soi de dresaj al animalelor de casă, domesticirea asta a omului făcută prin repetarea regulilor grupului social și societății în care trăiește, înseamnă lipsirea sa definitivă de libertate. Domesticirea asta înseamnă transformarea lui după chipul și asemăarea familiei în care s-a născut, blocului în care trăiește, culturii căreia începe să îi aparțină. Nu e foarte cinstit, dar e foarte simplu.

    Felul foarte liber în care m-am obișnuit să trăiesc și să aleg și să-mi asum tot ceea ce gândesc și fac îl datorez părnților mei. Cred că este cel mai important lucru pe care l-au făcut pentru mine. Cu mult tact, punându-mi de mic la dispoziție o bibliotecă uriașă și dezvoltându-mi curiozitatea și îndoiala față de orice. Așa am învățat să aleg singur și să mă îndoiesc mereu de alegerile făcute în trecut. Așa am învățat să caut mereu căi fără nici o legătură cu cele experimentate deja și considerate a fi suficient de confortabile. Așa am învățat că lumea chiar e interesantă, că nimic dintre lucrurile considerate a fi la un moment dat imuabile nu sunt în felul ăsta, că lumea are și a avut nenumărate feluri de a-și formula regulile și că deci toate regulile sunt relative la contextul în care fncționează, că unele au sens și legătură cu realitatea dar că majoritatea sunt venite din interesele foarte precse ale unor oameni care singuri sau împreună cu alții au reușit să le impună celorlalți, că întrebarea simplă “de ce?” și tot șirul de de ce-uri care poate izvorâ din ea pot primi orice răspuns cu excepția lui “pentru că așa trebuie” sau “pentru că așa e bine”. Pare un fel complicat de a trăi, dar e la fel de simplu ca cel ghidat de axiome. Și, oricum, e un fel de a trăi, ceea ce în sine e un lucru farte iportant. Pare nesigur și poate că și este așa. În definitiv, nu este bazat pe certitudini care te pot duce repede într-o direcție sau alta. Dar e atât de frumos…

4 Responses to “Tabula rasa”

  1. jewel Says:

    suntem ceea ce alegem si alegem in functie de ceea ce suntem.
    ca sa stii cine esti, poti sa privesti rezultatele unor alegeri si, detasat, sa iti pui intrebari si sa gasesti raspunsuri : de ce am vrut asta? a fost bine pentru mine ca am ales asa? daca se va mai intampla sa ma intalnesc cu acceasi situatie, voi alege la fel, stiind unde duce alegerea mea, sau voi alege exact opusul, intr-o incercare de a schimba ceva?
    alegerile noastre pot fi mai sofisticate sau mai simple, in functie de ceea ce am asimilat in timp, experiente mai bune sau mai proaste.
    cand un lucru te marcheaza intr-un anumit fel, iti creaza o conditionare a alegerii.
    si cati dintre noi ne asumam alegerea facuta?
    cati dintre noi incercam sa evoluam, alegand altceva, alegand necunoscutul, provocarea, decat comfortul unei noi experiente similare cu una din trecut, despre care stim cu exactitate cum va evolua?

  2. niculae Says:

    In viata multora dintre noi apare brusc, fara nici un avertisment (si chiar daca el exista inainte, nu il bagam in seama) un declic. Moment al adevarului in care libertatea de care eram siguri pana atunci miroase dintr-o data a constrangere. Omul-fiinta sociala ramane captiv intr-o mare de constrangeri. Poate sa se minta frumos ca este liber pana la evenimentul fantoma-schimbator de perceptii. Pana la libertatea individului de langa noi, lipsa libertatii survine din autoimpunile survenite din aspiratiile cotidiene. Cel mult putem spera sa ramanem suflete tinere, cu o tenta rebela, cat mai putin inchistati in truisme, preconceptii si frustrari.
    Si daca or fi cativa fericiti ai sortii care sa fie liberi dincolo de nivelul declarativ, restul majoritar nu are nici o sansa. Izolarea ar fi poate o solutie, dar nu stiu daca este cea mai buna pentru suflet… Asa ca ne raman doar sansele unor supape prin care sa refulam. Unele mai inteligente, altele mai putin…

  3. Maverick Says:

    “suntem ceea ce alegem si alegem in functie de ceea ce suntem.”
    Faci alegeri care te pot conditiona ulterior.
    Ai toata libertatea de a alege care sint situatiile in care poti functiona pe pilot automat (robotizare; efort minim - eficienta maxima si calitate indoielnica) si care sint cele unde trebuie si merita sa reconsideri situatia si sa incerci sa imbunatatesti sau chiar sa schimbi radical lucrurile (asta ar insemna evolutie cu sacrificiile urmatoare: contradictii, recunoastere de greseli)…
    Cred ca sint si niste trepte aici. Nu poti fi acum ceea ce ai ales la un moment dat, in trecut; esti mai mult decat atat si vei face alta alegere intr-o situatie similara, in viitor.

  4. Metalshrine Says:

    Parinti care merita numele acesta mai rar. Ma bucur pentru ai domniei voastre!

Leave a Reply