Archive for September, 2008

Trecutul perfect și prezentul continuu

Monday, September 29th, 2008

Citind un poem vechi al lui Nichita… Construitul ăsta cu cuvinte. Cuvintele, tristele, jumătate timp, jumătate lucruri…

Chiar așa. Oare cât de mult timp stă în lucruri și dacă timpul ar mai avea oarece substanță cât din ea ar putea să ne atingă, palpabil, așa cum ne ating din când în când aripi pe care le credem a fi îngerești pentru că așa am fost învățați de mici sa credem, cât din timpul ăsta l-am putea înghesui cu încăpățănare în sticle și sticluțe și de ce am face toată munca asta istovitoare cu turnatul de timp din prezent prin feluritele valuritele circumvoluțiuni, cam așa cum se distilează alcoolul din bobul de grâu și petrolul din bobul de fosilă putredă printr-un alambic industrial mare cât o pădure secerată? Trecutul e un prezent distlat, închis bine în sine însuși, oricât de bun sau rău, sferic, perfect de sferic, inutil adică, pentru că perfecțiunea este intangibilă și tocmai prin intangbilitatea ei inutilă.

Când oamenii au inventat cuvintele și le-au făcut după chipul și asemănarea lor. Oamenii cu chip și asemnare de nori au multe timpuri indicând viitorul și cuvinte care nuanțează mult speranțele și de la ei a învățat lumea cuvinte ca oportunitate și țintă și risc. Oamenii cu chip și asemănare de munte nu au foarte multe timpuri și vorbele lor sunt foarte statornice și de la ei  a învățat lumea cum e cu lipsa de timp și vorbe ca atemporal sau neclintit. Oamenii cu chip și asemănare de trestie au multe timpuri indicând trecutul, ei au inventat epocile și au făcut legende pe care și le-au spus în iernile lungi în fața focului. Libertatea de a alege i-a făcut mai bogați și în vorbe și în felul în care vorbele curg în semne și în felul în care se leagă unele de altele ca să nască mereu alte feluri de vorbe și de semne pe cei care au ales să fie și nor și munte și trestie și copac și cer și multe alte feluri de a fi.

Eu cred că libertatea vine din puterea de a separa clar timpurile verbelor, fără a agăța mereu un timp de altul și uite că există și chipul și asemănarea asta cu totul clar și pus în cutiuțe bine delimitate. Dintre cutiuțele astea de pus timp în ele, fără alambicări de circumvoluțiuni de distilat timp sunt două pe care mintea mea le percepe ca fiind o mare găselniță umană și un minunat mod de viață. Prima cutiuță se cheamă trecutul perfect. Nu există în limba română. Pacat… E ca sfera, trecutul ăsta perfect. Închis în el însuși, ca sfera. Pare o capcană de prins tot ce ai în tine acolo și zăvorâ bine totul cu tine cu tot, cu fiecare bătaie a inimii tale cu tot, cu fiecare impuls de sincronizare al ceasului tau biologic. Îmi amintește de Sistemul Solar în care toate planetele cad pe Soare, numai că drumul lor în căderea asta e o elipsă, adică o curbă care se închide în ea însăși și de-aia planetele toate sunt captive propriei lor căderi perpeture pe Soare, nici n-ajung acolo, nici n-o iau razna se învârt așa, fără șir până cand Soarele însuși o ia razna și se hotărește să le înghită. Asemeni lor, oamenii alcătuiți după chipul și asemănarea unei planete gravitează fără șir în jurul trecutului perfect până când acesta se hotărește să îi înghită cu totul ca într-o ardere de tot.

A doua cutiuță se cheamă prezentul continuu. Și eu cred că tot despre planete e vorba și acolo. În limba greacă planetă înseamnă rătăcitoare și cam asta e și cu prezentul continuu. E un fel de a rătăci, de a hoinări egal cu tine însuți, determinat desigur de ceea ce ești, adică de toate alegerile tale din trecut dar fără a te raporta în vreun fel explicit la ele. Eu cred că viața poate fi trăită și așa și dacă nu ar fi fost inventat prezentul ăsta continuu, l-aș fi vorbit eu în vorbe și l-aș fi turnat în timp făcându-l un fel de lucru în sine cu textură de zăpadă ca să poți aluneca ușor pe el și cu un soi de sunet simplu, ca un fel de val de mare izbindu-se de țărm ca sa știi că el e acolo, egal cu sine, unduindu-se ca trestia, trecând ca norul, neclintit ca muntele. 

haiku

Monday, September 29th, 2008

Zâmbești alb
Cu trupul de zâmbet;
Foșnet de pleoape

Scurtă istorie a timpului recent

Saturday, September 27th, 2008

    Google a împlinit zece ani. Știu, am spus că nu voi scrie pe-aici despre tehnologie sau politică. Și asta și fac: nu scriu despre tehnologie și nu scriu despre politică. Faptul că Google a împlinit zece ani nici măcar nu are vreo legătură directă cu toate astea.

     Am aflat că așa e chiar de la Google. Pentru că unul dintre lucrurile pe care a reușit de la început să îl facă a fost faptul că a devenit poarta de intrare în Internet. Probabil că însuși Internetul ar fi fost altfel azi fără felul în care a fost structurat de către Google. În vremurile alea care acum îmi par indecent de îndepărtate, ideea de acces în Internet era mai mult legată de browsere și de portaluri care înglobau printre altele și un motor de căutare. Când a apărut Google, existau două portaluri mari de tot AltaVista și Yahoo! care descoperiseră regula trăitului din publicitate și care se luptau să ofere ele însele cât mai multă informație celor care le accesau. Cei care au fondat Google au sesizat un lucru simplu de tot: este un nonsens să oferi în același timp și informație proprie și acces la informația altora. Și e și foarte greu să faci bine asta. În plus, accesul la informația din Internet putea fi substanțial îmbunătățit. Și asta au și făcut, devenind un serviciu de căutare foarte bun. În momentul în care o mare parte din accesul la diferitele locuri din Internet se face prin intermediul tau, reușești să cumulezi  o parte substanțială din suma traficului către lucurile spre care îi dirijezi pe cei care te utilizează ca motor de cautare. Asta înseamnă foarte mult pentru cei care oferă publicitate, pentru că vizibilitatea ta în Internet este extrem de ridicată. Adică reușești să faci bani din existența celor care sunt căutați. Nepunând conținut propriu, ești și mai credibil și mai ușor de utilizat, iar daca faci toată cătarea asta foarte simplă și eficace, te-ai scos. Ăsta e și motivul pentru care cred că noul browser de la Google, pe numele lui Chrome, o să prindă foarte tare. E în același spirit de simplu foarte rapid și eficace. Dealtfel cred că lumea s-a săturat de lucruri complicate din care nu folosești nici zece procente. Îmi amintesc de primul meu telefon mobil. Unul ca ăla mi-aș dori și acum. Era un Ericsson (am rămas fidel brand-ului) care putea da telefoane și sms-uri utilizând cartea de telefon. Orice operațiune se făcea în cel mult doi pași. Era super! Acum am tot un Ericsson (slava domnului astia au pastrat meniurile cât de cât cu mințile în cap), i-am dezactivat accesul la date că pentru asta am un BlackBerry cu vocea dezactivata pe care îl folosesc doar pentru mail și messenger iar pentru muzică și filme în mobilitate am un iPod și am reușit să țin lucrurile în zona de simplu și eficace al lui Google. Sigur, cu costuri mai mari. Și aici ajungem la chestia cea mai importantă a lui Google: pentru utilizatorul lui, Google e gratuit.

    Pentru că a gândit lucrurile așa, Google a reușit să reprezinte în numai 10 ani un brand extrem de cunoscut și de puternic. Până și strategia lor de branding a fost foarte bine gândită și aici au avut cred multe de învățat de la Microsoft (care în afară de Windows nu are nci un produs cât de cât cunoscut al cărui nume să nu fie precedat de cuvântul Microsoft) și robabil de la companii ca Ford care în timp și-au pierdut brand-ul printr-o varietate mult prea mare de produse rupte de  numele producătorului. Pntru cei mai mulți, Google este astăzi poarta de intrare în Intrenet. O poartă atât de mare încât ajunge să se confunde cu Interetul însuși. Pentru mine Google este proprietarul celui mai mare, mai rapid și mai capilar calculator din lume. Dacă va pune în nucleul rețelelor de comunicații și un sistem de operare la care să ne legăm gratuit (adică un sistem care să-și scoată banii din publicitate și nu din licențe), Google va reuși să schimbe lumea, așa cum au reușit Apple, IBM și Microsoft la sfâșitul anilor 70. Între timp, Apple a crescut venind mereu cu idei cu mult înaintea timpurilor și având norocul ca unele dintre ele să prindă, IBM s-a consolidat în zona de corporate-governmet și a făcut foarte bine că a renunțat la o mare parte din producția pentru mass-market iar Microsoft s-a pierdut în meciul de fotbal Windows-Linux, aparent interminabil dar, cred eu, destul de aproape de sfârșit, pierzând uriașa oportunitate deschisă de progresele din telecom din ultimii 15 ani. Aici locul a fost ocupat și conslidat de către Google prin motorul său de căutare și un alt fel de a gândi publicitatea și de către Yahoo! prin felul în care a știut să abordeze mesageria eletronică.

    Aparent, lumea Internetului de azi e dominată de Google și oarecum de Yahoo!. Nu sunt foarte sigur că asta e bine. Informația înseamnă o putere fără egal. Iar monopolul asupra informației (măcar în ceea e privește felul în cae este servit accesul) înseamnă o putere gigantică. Cu felul în care poți ordona informația poți ridica sau coborâ companii sau politicieni, adică poți influența semnificativ mersul omenirii. Până acum nimeni nu a făcut așa ceva la scară globală și nu am nici un motiv să cred că Google ar face-o oricât de mare ar fi tentația, dar… Cred însă că Google poate deveni victima propriei sale viziuni. Sistemul de operare rezident în nucleul rețelelor de comunicații va apărea. E doar o chestiune de timp și de scimbare a logicii operatorilor. Softul și continutul multimedia suportate de către pulicitate vor devi o realitate curentă. E doar o chestiune de timp și ține de reinventarea publicității în online și de renunțarea la bannere și click-uri. Și mai cred că dacă lucrurile astea nu vor fi făcute de către sau cu o implicare mare a lui Google, locul pe care și l-a câștigat în zece ani o să fie unul de companie foarte mare care la un moment dat al istoriei a schimbat mult lumea. Sigur, asta o să se întâmple oricum o dată și-o dată, dar parcă ar fi păcat ca momentul ăla să fie tocmai acum.