Manual de UE

    Scriu postul ăsta pentru că m-am săturat să tot văd citate din mine scrise din amintirile trunchiate, morphate și adăugite ale tuturor ziariștilor care mă sună cu fel de fel de prilejuri. Are loc în blog-ul meu. Că e, în esență, tot despre libertate. Ieri (să mai zică cineva ceva despre ziua de Marți) a intrat în vigoare încă o chestie din șirul de lucruri inutile inventate de birocrația europeană. E vorba despre legea cu retenția datelor de trafic. Directivă. Absolut inutilă și cu oarece costuri (adică bani aruncați pe geam). Pe lângă inutilitatea evidentă, legea cu pricina a mai dat naștere și unui lung cortegiu de texte cu conspirații făcute prin gradinițe de conspiratori parașutați din școala generală de alături.

    De la bun început am fost împotriva adoptării unei asemenea aiureli. Ideea ar fi că ajută la prinderea a nushce răufăcători, și cred că da, cu condiția ca răufăcătorii respectivi să fie îngrozitor de proști și absolut analfabeți. Am să scriu în postul ăsta de ce o consider o aiureală (din păcate, repet, pe bani), dar după ce fac puțină istorie. Directiva e de câțiva ani. Eu am ținut în Comisie legea de aprobare a ordonanței dată de Guvern pentru transpunerea ei în legislația românească vreo doi ani. Am luat stegulețul galben, mi-am zis că mai e până la cel roșu și poate că vor ține cont de faptul că propria lor Curte Europeană pentru Drepturile Omului o consideră nashpa de tot, da’ uite că n-au ținut cont de asta și ne-au ridicat și stegulețul ăla roșu (nu mi-a plăcut niciodată cine știe ce culoarea asta) și a trebuit să-i dau drumul spre plen. Nu însă oricum. Adică, i-am dat drumul cu amendamente care, fără a putea fi atacate de Comisia Europeană, atenuau la maximum efectele ei.

Nu am putut amenda ce era absolut obligatoriu. Adica ce se reține. Nu cine știe ce, dar totuși neplăcut pentru fiecare dintre noi și costisitor pentru operatorii de comunicații. Ok, pentru facturare ei rețin oricum datele astea, adică: numărul apelant, numărul apelat, momentul inițierii apelului și durata acestuia. La asta se adăugă și informația legată de celula în care se găsește apelantul. Lucrurile astea a trebuit să le transpunem așa cum apar în directivă. Am făcut însă câteva lucruri care diminuează riscul buznei peste viața privată a fiecăruia dintre noi. Adică am spus în clar că accesul la informațiile respective poate fi realizat doar pe baza unui mandat emis de un judecător și că orice alt fel de accesare a lor este ilegal. Am exonerat toate numerele prepaid și an dat ca durată maximă de retenție minimul cerut în directivă, adică 6 luni (directiva cerea între 6 și 18 luni). Și am mai făcut ceva: păi dacă distracția asta e a statului, măcar să fie pe banii lui și nu ai abonaților. Sigur, sunt bani publici o să spuneți, dar măcar știu că în felul ăsta am protejat cât am putut și abonații și operatorii. Asta e… Am adoptat o prostie și am scăpat de o procedura urâtă care urma nesocotirii stegulețului roșu. Atât a depins de mine. În cazul Internetului, pe care l-am dorit spațiul libertății absolute, a trebuit să accept aceleași aiureli pentru a scăpa de consecințele stegulețului roșu. Oricum, directiva și în consecință legea care decurge din ea sunt absolut inutile, nu rezolva nimic dar costă bani.     

    De ce directiva și legea pe care am adoptat-o la figuri impuse e o prostie? Păi  hai să vedem puțin cum nu are nici un fel de aplicabilitate. Pentru început, să nu uităm scopul ei: să ajute la prinderea răufăcătorilor. Aha! Păi să începem cu convorbirile telefonice. Prima observație este că din datele de trafic nimeni nu poate dovedi că eu am fost cel care a utilizat telefonul. La fel și dacă vorbim de Internet. Mai mult, hai să vedem cum ar arăta următorul scenariu haios: cumpăr trei numere prepaid. Eu și cel care vorbește cu mine avem două abonamente. Imi sun telefonul de pe primul număr prepaid. Telefonul l-am redirecționat să sune pe al doilea număr prepaid pe care l-am redirecționat să sune pe numărul de telefon al celui cu care vreau să vorbesc, pe care l-am redirecționat să sune pe al treilea număr prepaid. Ca să fie mișto de tot, al doilea număr prepaid îl pun într-un telefon într-un autocar care umblă prin țară, sim-ul meu postpaid într-un taxi în Sighetul Marmației și sim-ul postpaid al celui cu care vorbesc pe o șalupă pe Dunăre. Ca să fac și amărâta aia de localizare la nivel de celulă inutilă. Asta ar fi primul scenariu mișto. Al doilea, pentru cei care suferă de paranoia interceptării convorbirii (nu e cazul legii pe care o discutăm, dar dacă tot veni vorba…) e cu criptări. Gasim pe Internet tot ce vrem despre asta. Sun, vorbesc criptat, mi se poate intercepta toată convorbirea și, evident, cam atât. Cam asta pot face și cu sms-urile. Dacă vine vorba de Internet, să presupunem că vreau să transmit un mesaj pe care numai destinatarul îl poate descifra (din nou, legea cu pricina nu se ocupă de conținut, dar dacă tot veni vorba…). Folosesc un program care anonimizează adresa mea. Internetul e plin de așa ceva, ba mai mult, Google Chrome (supermișto browser-ul ăsta) are în meniul “Customize and control Google Chrome” o opțiune de-i zice “New incognito window”. Pentru cine nu are chef de meniuri există și un shortcut, Ctrl+Shift+N. Cu chestia asta nu las urme pe propriul calculator. Adică folosesc soft de anonimizare pentru adresă și Google Chrome ca să nu las urme pe calculatorul propriu. Ba mai mult, și asta găsesc tot în Internet, iau un progrămel de criptare și unul de staganografie. Sunt gratis. Criptez mesajul, îl inserez intr-o poză cu norișori roz și poza aia o pun undeva în net într-un spațiu de stocare virtual. Există o grămadă de de-astea gratuite. De-acolo, cineva ia poza și o stochează pe un alt spațiu de stocare virtual. Chestia asta o pot repeta de câte ori vreau. Din ultimul loc poza e luată de destinatar, mesajul scos din poza, decriptat și cu asta basta.

    Înainte de a continua, țin tare de tot să spun că tot ce am scris aici e legal, informația e publică, Internetul e plin de chestii de-astea și de lucruri infinit mai ingenioase, tot publice, softul e gratuit și nu necesită nici cine știe ce cunoștințe, nici cine știe ce abilități. Asta ca să nu mă acuze cineva că dau nushce superidei. Pentru cine ar avea lipsa de inspirație să o facă, e suficient să spun că orice adolescent se poate da cocoș zicând că nenea ăsta vorbește despre lucruri fumate și banale. Păi da. Despre alea nefumate și nebanale sunt conștient că nu e bine să vorbesc. Nu de alta dar un mic ghid de hacking nu-și are locul aici și oricum Internetul e plin și de așa ceva.

    Și acum să facem o flotare logică. La ce folosește toată aberația asta? La sufocarea operatorilor cu costuri aiurea? Păi tocmai spusei că i-am scăpat și de asta. De-aia e bine ca directive de-astea să fie date de oameni care știu despre ce e vorba. Că nu le-ar mai da.

 

34 Responses to “Manual de UE”

  1. Dana Says:

    In acelasi spirit si pentru a mai face un pic de lumina in tot fumul conspiratiilor care ne bantuie zilele acestea, ne puteti spune ce parere aveti despre pasapoartele biometrice si cartile de identitate?
    Sa fie ele tot o birocratie a UE sau inca un pas spre un stat de tip Big Brother?
    Multumesc si va apreciez sinceritatea

    Dana

  2. matei Says:

    buna ziua,

    va rog sa imi spuneti ce intelegeti prin “La sufocarea operatorilor cu costuri aiurea? Păi tocmai spusei că i-am scăpat și de asta” ? in lege scrie ca operatorii suporta toate costurile pentru implementarea acestei baze de date, dar ca aceste cheltuieli sunt “deductibile”…e cam acelasi lucru, sincer. puteti sa ma lamuriti dvs?

  3. Laur Says:

    Se dau:
    a) una bucata “document” cu cip RFID in el
    b) una bucata stofa de grosime medie
    c) una bucata ciocan

    Se ia (a) si se aseaza pe o suprafata neteda si tare, apoi se acopera cu (b). Se aplica viguros (c) in zona cipului RFID.

    Din cate stiu eu, un cip nefunctional nu duce la anularea “documentului”. De asemenea, informatiile de mai sus au un caracter pur educational, si va sfatuiesc sa nu incercati asta acasa :)

  4. agnosticus Says:

    Domnule Pambuccian, aveți un umor negru indiscutabil. Constatările dumneavoastră intră în categoria realismului amar. Dacă eu trimit un sms soției mele: “Pufuleț, am cumpărat făina. O trimit acum la destinație.”, ce se va întâmpla? Vor năvăli mascații să caute cocaină sau antrax în casa mea? Oare “genialii” autori ai barbarei legi nu au auzit că adevărații teroriști nu folosesc Internetul și telefonia mobilă? E un pretext ca să ne supravegheze, nimic altceva. O portiță spre abuzuri grobiene.

  5. Cristi Popescu Says:

    Sub pretextul asigurarii securitatii se face o grava eroare. Ziarele spun deja ca Legea privind retinerea datelor de catre furnizorii de comunicatii electronice ameninta sa blocheze majoritatea anchetelor penale asa cum sustin politistii si procurorii. Vatamarea corporala grava, violul, talharia sau pedofilia, amenintarea, evadarea sunt doar cateva dintre infractiunile care risca sa nu mai poata fi rezolvate de catre anchetatori. Si asta pentru ca, in urma intrarii in vigoare a acestei Legi doar infractiunile ce intra in categoriile definite de Legea de combatere a criminalitatii organizate si de Legea privind prevenirea si combaterea terorismului pot fi anchetate in acest fel, scrie EvZ.
    Atunci ce fel de SECURITATE ni se ofera pe baza acestei legi?

  6. despre Big Brother cu Varujan Pambuccian | Blogul lui Ionut Pepenar Says:

    [...] Big Brother. Domnul Pambuccian, pe care il apreciez foarte mult despre ce si mai ales cum gandeste, are o parere mai mult decat pertinenta. Si nu uitati din ce pozitie spune acest [...]

  7. varujan Says:

    Păi scrie mai sus. Nu are legătură cu umorul negru ci cu cititul atent. Datele care se retin sunt:

    - numărul apelant
    - numărul apelat
    - momentul iniţierii convorbirii (evident nu pentru SMS)
    - durata convorbirii (evident nu pentru SMS)
    - datele de localizare

    Continutul nu face obiectul directivei. Cu superbold, aş scie chestia asta. Ba chiar, ca să nu existe dubii, am interzis asta explicit în legea română

    Mai mult, aşa cum am amendat ordonanţa, datele pot fi solicitate numai pe baza unui mandat emis de un judecător şi numai pentru cazuri aflate în urmărire penală. Cum datele care pot fi solicitate nu pot avea o vechime mai mare de 6 luni (că şi aici am făcut tot posibilul ca directiva să cadă în desuetitudine), sper că e foarte limpede cât de inutil de stupid e totul. Până la urmă între un steguleţ roşu urmat de toate pierderile (în primul rând de bani) ce decurg din el şi a adapta în cel mai inaplicabil mod cu putinţă o prostie europeană, am ales calea a doua. Mai mult, eu cred că operatorii (mai ales cei mici) se pot alege cu oarece cadouri în echipamente, ceea ce nu e chiar rău dacă ne gândim că vine criza. Un echipament de stocare se poate folosi, în definitiv, si la lucruri mai utile decât retenţia datelor de trafic. Eu aş pune acolo şi unul de compresie şi ce mai trebuie prin ograda operatorului. Că face UE cinste! :D

  8. Andrei Says:

    Stimate Domnule Pambuccian,

    Legea muta cheltuielile operatorilor cu stocarea informatilor, de pe umerii operatorilor pe umerii statului (adica ai nostrii), iar aceste costuri erau oricum suportate de operatori pana in momentul aplicarii legii deoarece reprezentau dovada pentru fisc sau in cazul unui proces a serviciului prestat.

    Deci, legea a facut sa se transfere cheltuieli din spatiul privat in cel public… pretty bad!

    Iar chesitia cu redirectionarea cred ca e apa de ploaie (pentru ca se filtreaza usor de catre operatori, chiar daca cartelele provin de la mai multi operatori…); in fine ceea ce conteaza e locul de unde s-a inceput apelul si locul in care s-a terminat, iar pentru acest lucru e suficient in a retine perechi IMEI-NUMAR pentru cele 2 parti, iar daca totusi utilizatorul is schimba telefonul e usor de identificat noul IMEI atit timp cit cunoastem citeva locatii diferite in care utilizatorul se misca (acasa, firma, pariti, socrii, etc.)…

    Problema e ca aceasta lege sa nu permita abuzuri sau santaj… Daca un politician is suna amanta, virtual, ar putea fi santajat cu aceste informatii daunind intereselor publice.

    Cu stima si consideratie,
    Andrei B

  9. Andrei Says:

    … ah si sa nu uit: Legea afecteaza doar oamenii obisnuiti cu pozitii mai mult sau mai putini publice, nu ifractorii care pot folosii servicii VoIP (cu date criptate) si ruatari prin state unde apelul ar putea sa-si piarda urma…

  10. varujan Says:

    Ei,de-asta imi era teama. Ca ajungem la discutii serioase despre cum poate cineva care stie meserie sa fenteze rau autoritatile. In zona asta, chiar nu vreau sa ne aventuram. Sunt si raufacatori pe lumea asta si cred ca nu e f bine sa le dam idei. Chiar daca, tot ce ati scris pe-aici e usor de gasit pe net

  11. Andrei Says:

    Ha,
    Daca ma gindesc bine, pe baza aceleiasi legi, operatorii de telefonie mobila si-ar putea migra (usor si inteligent) costurile servicilor de taxtare din spatiu privat catre banu’ public…

    bad too… :(

  12. Combo Says:

    Este evident ca daca pentru orice infractor cu capul la el e trivial sa se ascunda de o directiva idioata. Si la fel de clar este ca si aia care au adoptat-o, si ziaristii care vorbesc despre ea sunt complet pe dinafara. Problema cu legea asta este ca face si mai clar faptul ca habarnismul e la putere.

  13. Elwis şi presa ascultă telefoanele lui Geoană şi Iliescu | Bleen Says:

    [...] UPDATE. Pambuccian despre legea Big Brother [...]

  14. cristi Says:

    Nu pretind că ştiu răspunsul la întrebarea: “La ce folosește toată aberația asta?”, dar dau cu presupusul - asa ca orice român mediocru -: Oamenii trebuie să se obişnuiască cu ideea de “Big Brother”.

    Cred că se începe cu treburi “light”, cum ar fi aceasta (e clar că “răufăcătorul” de meserie nu va avea probleme în a comunica fără să fie prins). Am lucrat în telecom şi datele amintite sunt (ce-i drept, parţial) în tichetele generate pe un switch telecom - ele trebuie doar procesate într-un anumit fel, aşa că trebuie avut grijă cu costurile - sincer nu cred că sunt chiar aşa de mari. In fine…

    După treaba asta va urma probabil obligativitatea de înregistrare a convorbirilor (multi vor spune “nene, nu e posibil din motive tehnice”). Poate nu acum, dar vă provoc la următorul experiment: puneţi pe un HDD de 500 de Giga MP3-uri. Câte ore de informaţie audio se adună?!

    Şi, nu în ultimul rând, mai adresez o întrebare: ce înseamnă răufăcător, ce înseamnă “terorist”? Apreciez foarte mult blog-ul acesta, dar mă tem că mulţi îl văd ca pe un blog “răufăcător”…

  15. Petitie online! « U.E.B. Campus - Facultatea de Ecologie Says:

    [...] Parerea lui Varujan Pambuccian despre aceasta lege inutila: http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/ [...]

  16. SECU Reloaded Says:

    Mie mi s-ar parea corect ca sa se faca o evaluare a efectelor legii.

    Daca intr-un an in urma aplicarii ei nu creste cu macar 10% rata de dosare rezolvate de procuratura inseamna ca investitia in sistemul de interceptare a fost inutila , legea abrogata si banii consumati imputati celor care au redactat si votat legea. Sa plateasca rate pana la pensie.

    Legea asta e penibila , e putin spus. Cica memoreaza adresa expeditorului si destinatarului fiecarui mail. Da da , sigur , daca eu cu Gigi din vecini vrem sa punem o bomba exact pe mail ne intelegem.

    To: Gigi@upc.ro “- Gigi , ai facut rost de plutoniu?”
    R: ” Nu, da maine ma suna unu pe fix sa negociem pretul”.

    Nu e nici macar nevoie sa trimiti mailuri. Pai cine te opreste sa iti faci un singur cont de mail , la comun , pe un remote server , unde orice mesaj il salvezi in drafts si alalalt il acceseaza sa iti raspunda tot in drafts ?

    Nimic nu paraseste un cont anonim de yahoo. Da ei logheaza , ca la 14.57:30 ip-ul tau a accesat yahoo. Esential.

  17. 1984 Says:

    “1984″ Orwell :

    O’Brien: What are your feelings towards Big Brother?
    Winston Smith: I hate him.
    O’Brien: You must love him. It is not enough to obey him. You must love him.

  18. Paul Says:

    Ma uit la Realitatea. Bine ca ati mers sa explicati diverse dar ma ingrozesc unii dintre colegii dvs de platou. Paunescu? Ce naiba cauta Paunescu acolo? si Ciuvica?

  19. puck Says:

    da, pentru mine a fost un adevarat horror show sa vad pe un post de stiri filmulete grotesti de pe youtube.

    dar e bine ca ati aparut si ati vorbit despre lege si e grozav ca ati scris si aici, incercand sa puneti capat isteriei cu ascultatul convorbirilor care a cuprins massmedia noastra de doi lei in cautare de SENZATIONAL.

  20. Dana Says:

    Felicitari pentru aparitia la Realitatea de aseara. Desigur, daca domnul Paunescu nu ar fi urlat atat de tare convins ca astfel isi impune ideile, am fi aflat mai multe si am fi inteles mai multe.
    Pentru mine insa, faptul ca in Parlament si in lume in general, exista oameni ca dumneavoastra pentru care libertatea e mai importanta decat siguranta, ma face sa ma simt in siguranta. Si sa incerc macar sa nu ma tem.
    Inca o data multumesc si felicitari!

  21. Laur Says:

    Hai sa vad daca am inteles bine:

    1) Legea asta a aparut in Romania ca un rezultat al unei hotarari a UE, care hotarare a fost adoptata dupa o presiune americana mai mult sau mai putin directa. Este, daca imi scuzati expresia, acelasi gen de “cover-your-ass-policy” ca si luarea amprentelor turistilor la intrarea pe teritorul US sau interdictia de a lua lichide in avion. Si la fel de aberanta. Bruce Scheier numeste genul asta de directive “teatrul securitatii” - autoritatile pun in scena masuri ridicole, scumpe si ineficiente, dar care au natura de a ne face sa ne simtim mai siguri.

    2) Un reprezentant al unei anumite parti a alegatorilor romani (si al meu, printre altii), care are habar cine este tehnologia si cu ce se mananca ea, a pus mana si a ajustat aceasta lege aberanta in asa fel incat sa fie cat mai fara dinti cu putinta, respectand in acelasi timp litera directivei europene.

    3) (Ca sa recurg la un cliseu din lumea filmului) Intre timp, undeva prin redactii, jurnalistii citesc in diagonala textul legii si pun titluri mari, negre, pe calapodul “Securitatea se intoarce”. Panica, dezbateri in direct, paunesti cu decibeli. Se ignora cu desavarsire faptul ca nicaieri in textul legii nu e vorba de interceptare. In mormantul lui din Sutton Courtenay, Orwell deja trece de 500 rpm. Poporul se ingrijoreaza.

    Interceptarile sunt de doua feluri: legale si ilegale. De cele ilegale nu discutam, ca nu sunt sub controlul nostru (cei interesati pot sa caute “The TEMPEST Effect” pe Google, ca sa vada la ce nivel erau interceptarile in anii ‘70). De cele legale nu e vorba in legea de fata. In legea de fata e vorba de retentia informatiilor de profiling: cine cu cine a fost in contact, din ce locatie (celula GSM / IP), cand si cat de des. Sunt de acord ca in lumea de azi este usor sa te ascunzi, iar metodele se pot gasi usor pe Net - sau chiar in librarii, “Cryptonomicon” a lui Neal Stephenson sau “Little Brother” a lui Cory Doctorow imi vin in minte acum. Este la fel de adevarat insa ca sunt foarte putini cei care inteleg cu adevarat tehnologia si felul in care functioneaza ea. De aceea legea asta e perceputa drept utila de catre fortele de ordine (ca sa nu le zic securitate).

    Care este efectul legii de fata asupra cetateanului? Nul. Volumul de date retinute este IMENS, si daca un individ nu este obiectul unei investigatii la un moment dat, nimeni n-o sa stea sa sape dupa ce mesaje sau telefoane (si de unde) a dat Marilena de la P7. Ce mi-ar place mie sa aflu e ce fel de algoritmi de data-mining folosesc ei pe terabitii pe care ii aduna in 6 luni. :)

  22. varujan Says:

    Rrrrrrrrright, man!

  23. Dana Says:

    Felicitari pentru emisiunea din 22.01.2009!!Pacat ca nu ati reusit sa spuneti tot ce aveati..macar invatau si distinsii domni cate ceva!!Eu am avut de invatat..macar ca azi am citit despre dvs si va felicit pt ceea ce ati facut si vreti sa realizati! Ma intereseaza proiectul cu energia regenerabila!
    Cu stima,

  24. Andrei Says:

    Laur,
    Nu-i chiar asa… datele oricum erau retinute si stocate in vederea taxarii. ceea ce se adauga sunt datele de localizare (ID-urile celulelor la care mobilul era conectat); so, metoda e effective!
    Gindeste-te cit de scurt e timpul necesar obtinerii sumei de platit in cazul in care treci abonamentul pe alta firma, iar acest lucru este rezultatul unei interogari pe aceeasi baza de date huge a operatorului…

    In fine, lasind la oparte utilitatea sau inutilitatea legii orice om isi pune, legitim, urmatoarele 2 intrebari:

    1. De ce trebuie ca populatia sa suporte indirect costurile serviciilor de taxare ale operatorilor (care conform legii vor coincide parctic cu retentia datelor, iar firmele vor putea deduce aceste cheltuieli).

    2. Este adevarat ca cetateanul de rind nu v-a fi lovit in mod direct (ca nu intereseaza pe nimeni cu cine a vorbit tanti florica de la et.10), dar cine si cum garanteaza ca aceste date nu vor fi folosite pentru a santaja politicieni sau oameni in pozitii cheie (care sub presiune ar putea face deservicii tarii si indirect cetateanului)?
    Oare legea e in folosul meu si spre siguranta mea?

    …In fine poate ca nici nu mai conteaza daca mai adaugam ceva la suma aberatilor ce se petrec zilnic in romania; si cu siguranta, ca raul cel mai mare nu-l reprezinta acasta lege, ci sa fim condusi de o majoritate de incompetenti (pe care tot noi i-am postat acolo… ironic, nu?)

    Oricum multumim Domnule Varujan pentru efortul depus in a face ca rezultatele implementarii directivei sa aiba un efect cit mai redus … probabil mai mult nu se putea face…

    Regards,
    Andrei

  25. Ne intercepteaza fara control. « U.E.B. Campus - Facultatea de Ecologie Says:

    [...] Parerea lui Varujan Pambuccian despre aceasta lege inutila: http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/ [...]

  26. Laur Says:

    @Andrei: Nu vorbim strict de telefoanele mobile; rezultatele mai trebuiesc si agregate cu celelalte baze de date. Iar cautarea simpla dupa un numar de telefon este probabil si cea mai putin utila din punctul de vedere al rezultatelor obtinute; de cele mai multe ori se va dori conturarea unei retele.

    Cat despre intrebarile tale, indraznesc a raspunde, si anume:

    1) Din cate am inteles eu, implementarea se face pe banii UE - dar chiar daca nu ar fi asa, mi se pare incorect sa intrebi asta punctual pe o singura lege, cand pentru majoritatea legilor implementarea costa bani (publici). Noi alegem reprezentanti care sa hotarasca nemijlocit ce e bine pentru noi. Nu ne plac hotararile? Alegem altii. Daca tu consideri ca avem de-a face cu o risipa de bani publici, asta e singurul mecanism prin care putem sanctiona pe cei risipitori. Asta, evident, atunci cand risipa este facuta conform legii.

    2) Cine garanta pana acum ca facturile detaliate ale oamenilor publici nu vor fi folosite in scopuri negre? Ei bine, fix tot oamenii aia garanteaza si de-acum incolo. Intotdeauna o sa fie vorba de un raport intre costuri si beneficii cand vine vorba de incalcarea legii, si asta nu numai in Romania, ci peste tot. Trist, dar adevarat.

  27. Mirela Says:

    Stiti cumva cand se voteaza legea ID-urilor biometrice (daca nu s-a si intamplat deja) si daca ea va fi dezbatuta inclusiv cu societatea civila?

  28. Andrei Says:

    “@Andrei: Nu vorbim strict de telefoanele mobile; rezultatele mai trebuiesc si agregate cu celelalte baze de date. Iar cautarea simpla dupa un numar de telefon este probabil si cea mai putin utila din punctul de vedere al rezultatelor obtinute; de cele mai multe ori se va dori conturarea unei retele.”

    Ok,
    Evident, si asta cu atit mai rau…
    Asta inseamna ca pentru ca serviciul sa fie functional servicile vor avea o interfata implementata catre toti operatorii astfel incit sa poata construii harta retelei la care te referi (la distanta de un click de mouse).

    Ma intreb oare v-a sta cineva sa verifice cine si cum au interogat bazele de date? …iar o interogare poate returna rezultatele pentru 2 indivizi (unu urmarit pe bune, iar celalat in curs de-a fi posibil santajat…)
    Deci ceia ce se facea mai greu, acum devine simplu…

    …iar cind m-am referit la banu’ public am avut in vedere si costul lunar al serviciului de retentie (care e aproape acelasi cu costul serviciilor de taxare deja implementat de catre operatori - care deja e calculat in costul facturii; nu-i nimic ce-i in plus in factura are sa se transforme in profit cadou, suplimentar, pentru companiile de telefonie), nu doar a celui de implementare al legii

    in fine mai multe cred ca nu are rost sa adaug… oricum opinia mea e probabil useless…

    fericire maxima! :-)

  29. Andrei Says:

    ….ei si ca sa ne descretim putin fruntile, probabil la asta se va ajunge in scurt timp (sper sa va placa):

    Clientul - Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.

    Telefonista - Multumim ca ati sunat la Pizza Hut. Puteti sa-mi dati
    numarul dvs. de identitate (NIDN - national ID number), domnule ?

    Clientul — Numarul meu de identitate nationala… da, un moment.
    6102049998-45-54610.

    Telefonista - Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect?

    Clientul - Mmda.. Da’ de unde aveti toate informatiile mele?

    Telefonista - Suntem legati, ca orice companie, de HSS.

    Clientul — HSS, ce dracovenie mai este si asta?

    Telefonista - Suntem legati electronic de Homeland Security System, domnule.

    Clientul — (oftand) Asta e. Vreau sa comand doua pizza, Specialul All-Meat.

    Telefonista - Nu cred ca este o idee prea buna, domnule.

    Clientul - Cum adica? Este vreo problema cu pizza cu carne?

    Telefonista - Domnule, analizele dvs. medicale arata ca aveti tensiunea arteriala crescuta si un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurari nu va permite alegerea pizzei cu carne.

    Clientul - Ceee ? Si atunci ce-mi recomanzi?

    Telefonista - Ati putea incerca Pizza cu Soia care are procentul de grasimi foarte scazut. Ar trebui sa va placa.

    Clientul - Ce te face sa crezi ca o sa-mi placa?

    Telefonista - Ei bine, vad aici pe monitor ca saptamana trecuta ati fost la biblioteca si ati citit o carte de Retete Culinare cu Soia.

    Clientul - Bine, bine. Da-mi atunci doua pizza marime pentru familie.

    Telefonista - Da, marimea este potrivita pt. dvs., sotie si cei patru copii, iar ceea ce ramane puteti sa dati celor doi caini. Totalul dvs. este $49.99.

    Clientul - (strigand in casa) Nevasta, adu-mi te rog credit cardul!

    Telefonista - Imi pare rau domnule, dar trebuie sa platiti cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depasirea limitei.

    Clientul - Dau o fuga la o masina ATM si voi scoate niste bani inainte sa ajunga pizza la mine la usa .

    Telefonista - Imi pare rau domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Vad aici ca nu aveti nici un ban in contul dvs.

    Clientul - Da , bine, n-are nimic. Trimite pizzele si gasesc eu niste bani in casa pana ajunge. In cat timp imi vine pizza?

    Telefonista - Suntem putin in intarziere, as zice cam 45 de minute. Daca va grabiti, puteti veni dvs. pana aici sa ridicati personal comanda, dupa ce faceti rost de bani. Pe de alta parte, este putin mai jenant sa carati pizza pe motocicleta.

    Clientul - Da de unde stii ca merg cu motocicleta?

    Telefonista - Pai scrie aici la informatii despre vehicol. Ati avut o masina care vi-a fost luata de compania de imprumut pentru ca nu ati platit la timp. Alaturi scrie ca Harley-ul dvs. este cu plata la zi si in plus i-ati umplut aseara rezervorul cu benzina.

    Clientul –

    Telefonista - V-as sfatui sa fiti atent cu vocabularul ca sa nu o patiti din nou. Vad ca ati fost arestat pentru ca ati injurat un politist, apoi judecatorul cu care v-ati certat v-a dat 90 zile de puscarie. Vad ca de-abia v-ati intors in societate de cateva zile si asta este prima pizza pe care o comandati.

    Clientul — . (fara cuvinte)

    Telefonista - Mai doriti altceva, domnule?

    Clientul - Da, am un cupon pentru o sticla de 2 litri de Cola, gratis.

    Telefonista - Imi pare rau, dar trebuie sa cititi mai bine. Pe cupon si in reclama noastra scrie ca persoanele care sufera de diabet nu se califica….

  30. Cocstel Says:

    Buna expunerea, insa in viziunea mea nu e neaparat vorba de gradul de
    asa zisa “monitorizare a cetateanului”.E vorba de comiterea unui precedent. Compromisul care s-a facut intre stat si operatori/clienti este nul din punct de vedere al impactului asupra “vietii cotidiene”, dar este neconstitutional (CONSTITUTIA ROMANIEI, ARTICOLUL 28 - Secretul corespondentei:Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.) si impotriva drepturilor omului (Articolul 12:Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. - cu un caracter mai general), chiar daca doar razant. Impactul este vital asupra conceptiei de democratie, drepturi si confidentialitate, asupra valorii odata intangibila a acestora.
    E acel pahar de apa de canal care transforma un butoi din cel mai de soi vin in apa de canal.
    Punctez iar, aceasta lege “anuleaza” Art. 28 din Constitutia Romaniei, eu unul fara experienta juridica sau politica pot observa gravitatea unei asemenea masuri - aka comiterea unei ilegalitati grosiere si evidente la un nivel atat de inalt, si badjocura adusa drepturilor individului.

  31. Zvoner.ro » Pambu despre scandalul inregistrarilor telecomunicatiilor Says:

    [...] Ma plec cu respect [...]

  32. „Big Brother” « RGrig în romînă Says:

    [...] găsit și două păreri informate. Varujan Pambuccian este împotriva legii pentru că este ușor pentru un criminal să se [...]

  33. Monea Viorel Marin Says:

    Buna ziua,

    Ce parere aveti despre ideea guvernului de a scoate scutirile de impozit pentru programatori?
    Daca aveti mai multe detalii despre aceasta situatie.
    Credeti ca un miting de protest al angajatilor din IT din Timisoara ar putea schimba decizia guvernului ?
    Am putea prin intermediul dvs sa transmitem parlamentului Romaniei un mesaj de protest fata de sprijinirea industriei IT de actualul guvern?

    Multumesc
    Monea Viorel

  34. porci vietnamezi Says:

    Hey There. I discovered your blog using msn. That is an extremely well written article. I will be sure to bookmark it and return to learn more of your helpful info. Thanks for the post. I’ll definitely return.

Leave a Reply