Bourreé

    Zilele astea sunt clar de tot cu gândul la Bach. Mi-am amintit, nu știu de unde până unde de Bourreé-ul din Suita numărul 1 pentru lăută (acum se cântă mai degrabă cu chitara, iar pentru cei care vor să asculte așa ceva le recomand înregistrările făcute de John Williams) și de-acolo găndul m-a dus la Jethro Tull cu ideea lui Ian Anderson de a face o transcripție pentru flaut a dansului cu pricina. Cum de ani buni n-am mai ascultat muzica anilor 70, ani care au dus rock-ul în zona albumelor elaborate, cu incredibila tranziție făcută de Hendrix care a mutat munții din loc cu muzica sa spre tot ceea ce înseamnă symphonic power metal azi, mi-am zis că așa iubitor de Haggard ce sunt, ar fi o trabă să ascult din nou Bourreé-ul lui Jethro Tull venit pe lume în 1969. Evident, am vrut să văd dacă e ceva de găsit pe YouTube. Și spre marea mea bucurie, am găsit chiar clipul original, cu Ian Anderson pletos, dar am găsit și un clip cu Ian Anderson după 40 ani, cântând același bourreé în timpul unui turneu în Argentina.

    Ce n-am să pricep niciodată este de ce același om, o dată ce a reușit să facă un lucru al naibii de bun se apucă să îl complice și să îl ciopârțească și să îl innebubească de cap și să-și arate mușchii lui de virtuoz și să se încăpățâneze să demonstreze ce meseriash e el cu ce poate scoate din meseria lui cand lucrul pe care îl creease demult era atât de bine făcut încât tot ceea ce putea face era să îl repete întocmai. Și uite-așa încep eu să înțeleg de ce Bach rămâne Bach. Pentru că nu și-a arătat niciodată mușchii. Pe deplin conștient de valoarea sa, altfel nu ar fi dedicat multe dintre scrierile sale lui Dumnezeu, Bach a făcut muzică așa cum pantofarul face pantofi și croitorul haine. Pentru el asta era o meserie, o făcea foarte bine și lucrul acesta îi era de ajuns. Nu l-a interesat niciodată să moară lumea de inimă înghesuindu-se în aclamații. Nu e vorba de modestie aici. E vorba de conștiința deplină a stăpânirii unei meserii și de faptul că pentru asta nu mai ai nevoie de nici un fel de confirmări și de demonstrații nici în fața oglinzii din baie, nici în fața stadionului de fani. Bach nu a avut și nu poate avea fani. Pentru că este atemporal. Iar fanii, se știe, vin și pleacă odată cu idolul lor de o zi. În orice domeniu ar fi idol, idolul ăla.

7 Responses to “Bourreé”

  1. ZaffCat Says:

    Mi-am pus si eu aceiasi intrebare de multe ori pana cand m-a strafulgerat un gand si am inceput sa privesc din alt punct de vedere. Eu cred ca plictiseala e de vina, nu dorinta de reafirmare a creativitatii. Plictiseala lui, cantaretul (muzicianul) si plictiseala publicului care vrea mereu ceva nou. Bach nu facea turnee in care sa i se ceara sa cante a mia oara fuga x sau corala y, nu trebuia sa scoata albume noi pentru a atrage publicul, nu traia intr-o lume care arde cu viteza cu care arde lumea de astazi. Cred ca asteptarile sunt altele, desi lumea muzicala cel putin ar fi in extaz daca s-ar descoperi acum o partitura noua a lui Bach, chiar si versiune (reinterpretare) a uneia mai vechi. Parerea mea.

  2. Crina Says:

    m-ai facut curioasa si am cautat.
    si m-am si enervat cu ocazia asta.
    adica… intleg sa se-apuce alticineva de o reinterpretare.
    dar el insusi? inseamna ca e alt om, nu mai stie ce-a vrut back in the 70-s.
    chiar mi-era simpatic.

    ca sa ma calmez am reascultat bouree-ul vechi.

    uite papa bun ptr sufletzel:
    http://www.youtube.com/watch?v=bSZHT2XvoLM
    (vreau la mare rau de tot:( )

  3. Antoaneta Says:

    Nu-i mai bine oare sa ignoram reluarea si sa ne bucuram de ce putem? Uite, eu inca ma gandesc cu mare bucurie la concertul “Jethro Tull” de pe stadion in vara 1994, nu aveam inca 20 de ani si lumea era frumoasa, nici nu visasem sa-i vad live vreodata.

    Thick as a Brick aici:

    http://remus.rutgers.edu/JethroTull/Albums/ThickAsABrick-lyrics.html

  4. sting Says:

    Bourré, din câte ştiu eu. Şi dansul şi instrumentul. ;) …

  5. varujan Says:

    @sting
    Așa este. Corectez acum. Și ca să aibă sens comentariul, iată despre ce este vorba: scrisesem bureé. Mulțumesc! :D

  6. varujan Says:

    @Crina
    Măi, văd că zilele astea cotrăbăim prin muzica anilor 70. Mi-ai trimis un link la Fleetwood Mac și lucrul ăsta mi-a amintit de blues-ul meu preferat, cântat din ce știu eu pentru prima dată de ei. Se numește Jumpin’ at Shadows și e cântat de Peter Green. Link-ul e aici: http://www.youtube.com/watch?v=nB6zg05CxYg
    Varianta care îmi place tare de tot e însă cea a lui Gary Moore. Adică asta: http://www.youtube.com/watch?v=sGlwxnUsqFo
    N-am mai ascultat de mult muzica din anii aceea. Nu e rea deloc.

  7. varujan Says:

    @Antoaneta.
    Adică http://www.youtube.com/watch?v=toHlMD50eYY
    Uitasem și într-adevăr e mișto. Cu versuri super! N-am să spun că acum nu se mai fac versuri de-astea. Este suficient să ne uităm puțin la ce versuri are Nightwish. Sleeping Sun http://www.youtube.com/watch?v=zfPWU6CJ3vY sau Walking in the air http://www.youtube.com/watch?v=xAV5Z9OitS4

Leave a Reply