Libra

    Până la marea reformă a sistemului de învăţământ am avut și noi o școală cât de cât folositoare la ceva. Nu foarte legată de realitate, nu foarte legată de cei care o urmau, dar măcar făcută să producă oameni care înțeleg câte ceva din lumea din jur și care  pot să-și găsească oarece de lucru. Multe dintre companiile care și-au relocat locurile de muncă nefuncționărești în est, exect genul ăsta de oameni, pe cale de dispariție acolo, îl și căutau. Adică oameni cu o meserie certă și capabili să se adapteze la lucruri noi nebanale. Sistemul nostru de învățământ, cel vechi și atât de luat la mișto, asta reușea să producă. Tot ce îi lipsea era un strop de pragmatism, oarece parale în plus în buzunarele profesorilor și chiar ar fi fost supermeseriaș.

    Reforma, făcută cu un cur cât un cap, acum mai bine de zece ani a reușit să ne alinieze la limita de jos a ceea ce se întâmplă în lumea occidentală. De fapt, am reușit să ne aliniem cu toate cam în zona aia. Tot la limita de jos. Probabil că cel mai mare pericol care poate paște o societate îl reprezintă sentimentul prosperității perpetue venită de la sine. Aia din categoria “pentru că merit”. Cu bunici care își amintesc ieșirea din al doilea război, cu părinți care au trăit o creștere economică aproape constantă, cu presiunea continuă a publicității de consum și cu superinteresantele știri tabloidale venite în flux continuu, cu idoli de o zi și competiții bazate pe vedeta cu care semăm sau mașina pe care mi-a luat-o tata sau firma, generația născută în secolul XXI nu are nici o șansă să ducă lucrurile mai departe. Pentru că școala s-a dărămat și ea. Iar dacă vorbele mele par doar vorbe, este suficient să ne gândim la câteva simptome absolut clare ale acestui lucru.

    Odată cu mutarea producției în India, China și tranzitoriu în Europa de Est, paradigma a devenit “nu e important să produci, important este să vinzi”. Sigur, globalizarea are un lucru foarte bun. Extinde piețele și optimizează costurile. Cu o singură condiție: să îți ții proprietatea intelectuală acasă. Cu alte cuvinte, nu este important nici să produci, nici să vinzi, important este să fii in stare să inventezi în continuu. În ciclul de viață al unui produs există trei momente importante: creația, producția și vânzarea. Atât timp cât creația este la tine, lucrurile stau bine. Dar pentru asta, trebuie să ai acasă creatorii. Și pentru asta trebuie să ai cum să îi ai. Sistemul de învățământ occidental s-a deplasat foarte repede spre producerea oamenilor de vânzări în detrimentul celor capabili să creeze. Așa se face că două generații deja s-au îndreptat spre economie și drept și științe sociale ignorând științele inginerești, științele naturale și școlile de meserii. După ce am relocat producția, ceea ce a fost cred o decizie bună, riscăm acum să asistăm la relocarea creației. Unde? Păi tot acolo unde s-au dus și locurile de muncă din producție. Numai că de data asta nu mai vorbim despre optimizare ci despre riscuri.

    Între timp, sistemul de învățământ a produs inflaționist fortă de muncă funcționărească. Cererea inițială fiind mare iar sistemul de învățământ fiind un sistem cu inerție serioasă, calitatea ei a scăzut constant. Pentru că nu orice creier e făcut să gândescă orice la fel de bine. De-aia și suntem atât de diferiți și de-aia lumea umană e și atât de interesantă. Dezechilibrul dintre cererea de funcționari și cea de ingineri sau oameni (uite că nu zic pentru cercetare) pentru creație a dus și la scăderea ștachetei în facultățile de științe. Nu pentru că volumul de forţă de muncă cerută este mare ci pentru că foarte mulţi dintre cei care ar face cu brio faţă domeniilor pozitive se reorientează înspre zona funcţionărească. Totul trebuie să fie mai simplu, pentru că de complicat nu mai e nevoie. Vânzările necesită un fundament teoretic mai scăzut, la fel și activitatea funcționărească, școala este de multe ori mai puțin importantă decât practica și training-ul de nișă.

    Toate aceste transformări ale economiei euroatlantice au dus la schimbarea felului în care se structurează şi sunt percepute sistemele de învăţământ. La asta s-a adăugat încăpăţânarea profesorilor de a preda lucruri mai puţin cerute dar bine cunoscute de ei (fenomen tipic european), s-a adăugat și faptul că mulţi dintre absolvenţi au ajuns să lucreze în alt domeniu decât cel pentru care se pregătiseră în schimbul unui salariu mai bun, s-a adăugat și iluzia că poţi consuma oricât pe credit, s-a adăugat și tabloidizarea vieţii de zi cu zi care a dus la iluzia unui câştig imediat şi uşor. Totul a generat visul unei bunăstări obţinută facil şi fără nevoie prea mare de şcolă.  N-am văzut nicăieri în media poveşti despre iluzii destrămate. Am văzut în schimb sondaje de opinie în care o majoritate, inconştientă aş zice, se vedea sau îşi vedea copilul star, luând drept reper povestioara de tabloind şi neştiind nimic despre munca din spatele strălucirii de pe podium. Asta a dus la mutarea dorinţelor oamenilor din zona realistă a unei profesii bine făcută la senzaţia că la şcoală se pierde vremea şi că viitorul se construieşte în altă parte. Aşa a apărut aberaţia de program de la Bologna, aşa s-a ajuns ca munca profesorului să fie mult subevaluată financiar şi social, așa s-a ajuns la testele grilă şi manualele minimale, la şcolile de fiţe, la lipsa de interes pentru a investi în tine însuţi, nu atât bani cât timp, la siguranţa că vei trăi bine pentru simplul motiv că te-ai născut în locul corect. Cu ore puţine, cu materii greşit dimensionate, unele dintre ele şi complet inutile, cu profesori foarte prost plătiţi şi sătui de viaţa pe care o duc, cu sclipiciuri care aiuresc adolescenţii, cu banii încă suficienţi de la mama şi tata, e greu de crezut că mai avem foarte multe de spus în viitorul planetei. 

    Mă tem că este aproape imposibil să mai reparăm ceva. Asia vine cu lecţia dură a foamei bine învăţată. Urmează Africa. Din felul în care Europa îşi proiectează viitorul, mă tem că vom deveni în cel mai bun caz o idilică zonă agroturistică, atât timp cât va fi interesat cineva să dea bani pentru aşa ceva. Ţările Europei occidentale trec print-o acută criză de ingineri. Statele Unite este foarte aproape de aşa ceva. Când e vorba de o aberaţie, ne aliniem și noi repede de tot. De curând am citit că cifra de şcolarizare ale uneia dintre cele mai prestigioase universităţi ale lumii s-a înjumătăţit din lipsă de studenţi iar cei rămaşi provin într-o proporţie covârşitoare din spaţiul asiatic. Care studenţi nu mai sunt interesaţi să rămână în spaţiul american ci se întorc acasă. Unde au început să apară universităţi din ce în ce mai puternice. 

    Unui “Yes! We can!” pus politicianist pe un taler al balanţei ca un soi de anestezic înainte de operaţia pe creier deschis, îi contrapun un “No. We cannot.”. În din ce în ce mai multe domenii. De ce? De proşti.

 

10 Responses to “Libra”

  1. Adrian Says:

    de-acord. apropo, aci nu-i gresit? “Adică oameni cu o meserie certă și capabili să…” : certa sau incerta?

  2. Marius Torsan Says:

    Excelent post Varujan. Ai surprins toate fatetele a ceea ce numim invatatmintul de azi. Dureroasa dar cred eu realista concluzia ca este imposibil sa mai reparam ceva. Daca, repet, daca, se va mai redresa ceva asta va cere zeci buni de ani …

  3. Sper Says:

    Asa e. Suta la suta. De mult n-am mai privit intr-o asemenea oglinda a realitatii!
    Pacat, asta le mai spun si eu oamenilor din jur, “Atat aveam si noi, invatamantul, forta intelectuala”. Acum… e prea tarziu sa mai putem indrepta ceva. Cand valurile bat puternic spre tarm, n-ai cum sa mai inoti spre vreun orizont!

  4. alexandra dolfi Says:

    Domnule Varujan, complet de acord cu acest post! Am scris si eu un “articol” despre scoala, ca cineva care inca isi mai oblojeste ranile dupa ce abia a iesit din sistem. Va urmaresc blog-ul de mult timp si apreciez foarte mult ceea ce scrieti!
    http://alexdolfi89.blogspot.com/2008/09/impotriva-scolii-cu-spume.html

  5. Metalshrine Says:

    La naiba…cat de simplu este sa iti dai seama de toate aceste lucruri. Raman uimit cum chinezii, in anii 80, au inceput sa darame piata vestica prin cele mai proaste cu putinta produse construite vreodata. Si dupa ce au macinat-o si zubminat-o bine de tot, au cumparat-o pe nimic… Intel si-a mutat sediul in Singapore sau asa ceva. Si americanii se jurau ca tehnologia de fabricare a procesoarelor nu va fi externalizata vreodata. Din frica de arme mai inteligente decat ale lor… Si alte exemple ar mai fi.
    Frumoasa radiografie a decaderii…

  6. Bota Flaviu Says:

    Stimate Domnule Varujan Pambuccian
    Vreu sa va trimit pentru a va exprima parerea doua propuneri anti-criza. Pentru a le putea prezenta la mai multi le-am editat in PowerPoint si am nevoie de o adresa de email
    Cu respect Bota Flaviu Florian

  7. Catalina Says:

    @Bota Flaviu
    Daca dl. Pambuccian inca nu ti-a raspuns, incearca sa postezi si la ultimul articol “Sfarsitul utopiei”. E posibil sa nu mai urmareasca posturile vechi. Eu ti-am citit comentariul intamplator, pentru ca de abia am descoperit blog-ul si m-am apucat sa-l citesc de la inceput.

  8. Adriana Says:

    Stimate domnule,
    Nu inteleg atitudinea dumneavoastra vis-a-vis de motiunea de cenzura. Nu trebuia sa copiati atitudinea pdl-ului. Fotoliile de parlamentari nu le pierdeati (sunt garantate la noi in tara…in alte tari nu prea exista), iar alocatiile de la guvern sunt garantate. Nu va pasa de tara…cred ca asta e. Totul se nariue, totul se vinde, nu mai avem intreprinderi, nu vom avea nici specialisti deoarece nu vom mai avea scoli. O tara de analfabeti asta o sa ajungem - este ceea ce se doreste - mana necalificata si preluarea resurselor tarii.
    Este o gresala fata de cetatenii romaniei aceasta alianta pana la identitate cu pdl. Sper sa vina clipa cand toti care isi bat joc de romania sa plateasca intr-un fel sau altul. Cred ca sunteti bolnav de putere altfel nu-mi explic.

  9. Bogdan Says:

    Iar altii au modificat “Yes, we can” cu “Yes we do it!” stimate domn!

  10. matei cristian Says:

    Sunteti alesi la plezneala!
    Nici macar DEMOCRATI!

Leave a Reply