Despre câine, despre copac și despre mine

    Zilele acestea am auzit din nou un text de tipul “suntem tratați ca animalele”. Evident, în zicerea asta animalul e ceva nashpa și inferior, trebiuie tratat cu cruzimea și nesimțirea de care numai o ființă superioară ar fi capabilă iar oamenii care ar ajunge să fie tratați la fel ar fi de plâns. Evident, nu am avut perplexitatea celui care aude pentru prima dată o asemenea tâmpenie, e un text destul de des folosit și cred că tocmai faptul că este destul de des folosit mi-a dat starea asta aiurea din pricina căreia m-am apucat să scriu postul ăsta. Pentru că distincția pe care o facem mereu între om și animal e nu doar absurdă ci și prostească. Pentru că omul este și el tot un animal, la fel ca și balena sau hamsterul. La fel ca și plantele, la fel ca și bacteriile și ca tot ceea ce este viu, omul nu este nimic altceva decât o mașinărie biochimică programată, o mașinărie complexă, e adevărat, până și bitul ei nu este unul în logică binară, are patru stări, dar o mașinărie programată și nimic mai mult. Lucrul căruia îi spunem “eu” nu este nimic altceva decât o rețea neuronală și cam zece neurotransmițători dintre care foarte importanți sunt cinci. La fel este și eul oricărui animal, adică tot o rețea neuronală și tot neurotransmițători. Dacă trecem dincolo de indivizi, animalele au și ele societăți destul de bine structurate, limbaj și o sumedenie de lucruri mult mai asemănătoare cu ale noastre decât ar părea la prima vedere. Diferența dintre om și cimpanzeu, aia care ține de programul înscris în fiecare celulă, adică diferența dintre ADN-ul uman și cel al cimpanzeului, este puțin mai mare de 1%. Atât. Pentru un specialist în proprietate intelectuală, oricând una dintre specii ar putea-o da pe cealaltă în judecată pentru faptul că i-a piratat ADN-ul și ar câștiga în fața oricărei instanțe, oricât de analfabetă sau cretină ar fi ea.

    Atunci de unde sentimentul aberant al unei diferențe radicale între om și animal? Nu cred că este vorba doar de o ignoranță. Când eram copil, am învățat că eu sunt om, iar tot ce mișună în jurul meu și nu aduce a om este ființă dar este ceva atât de diferit încât nu poate fi tratat în nici un caz ca un egal al meu. Mai mult, îmi este inferior. Lucrul ăsta îl aflam și în familie și la biserică și la școală, era un păcat capital să ucizi un om dar aproape o datorie să omori un animal pentru a-l mânca. Animalul era fie domestic și atunci un obiect asupra căruia îmi puteam manifesta dreptul de proprietate, fie sălbatic și atunci trebuia fie să ma bucur de cât de haios este, fie să îl ucid ori de câte ori mă întâlnesc cu el. La școală învățam despre plante industriale, animale utilitare, animale și plante comestibile, totul subordonat supraviețuirii mele despre care toți îmi spuneau că este dreptul meu suprem asupra tot ce mișcă. La biserică aflam chiar că este un drept divin, de stăpânitor al lumii sublunare pe care am datoria să îl exercit câte zile oi avea. Despre felul nashpa în care a fost programat viul, cu secvențe din ADN răspunzătoare de sinuciderea celulei, nu îmi spunea nimeni nimic și pun pariu că nici azi nu spune nimeni nimic în nici o școală. Asta se întâmpla în copilărie, iar eu cred că toată povestea asta a fost chiar folositoare speciei pentru a ajunge până aici. Am ajums aici cu un preț mare. Plătit nu atât de noi, cât de tot ceea ce este viu în jurul nostru. Specia noastră a ajuns să industrializeze moartea. Pentru a se hrăni mai ușor, pentru a se îmbrăca mai ușor, pentru a se adăposti, pentru a se simți bine, până și pentru a scrie și citi. E drept, avem circumstanțe atenuante pentru tot prăpădul pe care l-am făcut. Așa am fost programați. Numai că felul în care am evoluat ne dă acum un drept pe care cred că l-am puea exersa din ce în ce mai des. Dreptul acesta este cel al unei ființe aflată în pragul unei transformări cu adevărat remarcabile. Suntem foarte aproape de momentul în care vom putea interveni asupra programului însuși. Este singurul mod în care putem justifica toate nenorocirile pe care le-am creat altor specii. Este, sunt sigur, semnul cert că suntem specia care poate asimila ideea de libertate dincolo de granițele individuale.

    Am ajuns aici datorită unui șir lung de oameni care au reușit să iasă din rând și să încerce să înțeleagă lucruri despre care toți ceilalți nu și-au propus niciodată să știe nimic. Dacă privim în istorie, marea majoritate a oamenilor s-au mărginit la acceptarea răspunsurilor oficiale date tuturor întrebărilor care excedeau vieții de zi cu zi. Saltul pe care urmează să îl facem nu poate fi, tocmai de aceea, unul doar tehnologic. Este nevoie și de un salt cultural la nivelul întregii omeniri și de unul etic în fiecare dintre noi. Chiar dacă generația noastră nu va apuca acel moment. Pentru a-l grăbi și pentru a-l face mai ușor de asimilat. Iar el, saltul cultural și etic poate porni cu o înțelegere simplă a lucrurilor. Prin înțelegerea faptului că iată, câinele acesta e fratele meu, copacul acela e prietenul meu și merită și ei să fie liberi și să trăiască în aceeași măsură ca și mine. 

10 Responses to “Despre câine, despre copac și despre mine”

  1. Antoaneta Says:

    Pai saltul cultural si etic de genul asta exista la culturi primitive (maori, inuiti, aborigeni, tupi), care traiesc ca animalele, fara televizor, fara supermarket, fara mall. Slava Domnului ca exista planuri de dezvoltare si pentru ei. Iar la noi, cei civilizati si progresisti, cred ca ar trebui introduse noi genuri de concursuri de rabdare si perspicacitate, cum ar fi gaseste iaurtul adevarat printre cele false.

  2. Mihai Says:

    Care este bitul cu patru stări la care vă referiţi?

  3. varujan Says:

    Cele patru stari (A, G, C, T) sunt Adenina, Guanina, Citozina şi Timina. Pe Wikipedia, de exemplu, există suficientă informaţie despre cum arată ADN-ul. Sau aici.

  4. varujan Says:

    @Antoaneta
    Păi n-ar fi bine să ajungem să gândim la fel ca în culturile primitive şi să ne urmăm traiectoria tehnologică? Poate că ar fi şi ăsta un fel de a trăi mai puţin violent şi mai responsabil.
    În altă ordine de idei, ai un blog super şi un fel de a privi lucrurile care îmi place foarte mult.

  5. Alin Says:

    “Specia noastră a ajuns să industrializeze moartea. Pentru a se hrăni mai ușor, pentru a se îmbrăca mai ușor, pentru a se adăposti, pentru a se simți bine, până și pentru a scrie și citi.”

    @Varujan: E atat adevar si-atata tristete in ce spui, incat pe de o parte invie speranta, pe alta parte se spulbera vise. Ai concretizat asta foarte bin in ultimul paragraf si ma bucur sa vad ca exista oameni capabili sa se deschida si sa vada dincolo de aparente. Nu nevoile, nu durerile, nu inconsistentele, ci spiritualitatea.

    Sper ca intr-o zi pasii sa ne duca pe aceeasi alee.

    Un sfarsit de saptamana frumos,
    Alin

  6. andrei Says:

    plecand de la ideea ca suntem 100% programati si “programabili”, si deci tot ce misca in lumea asta respecta niste legi bine determinate, atunci daca intr-un moment fix am cunoaste toate informatiile despre intreg universul (pozitia, viteza, “starea” fiecarei particule) am putea determina absolut tot ce va urma - aici ne impiedica putin principiul lui heisenberg (doar putin pentru ca eu personal am niste dubii in privinta lui), dar de dragul argumentului sa presupunem ca se poate.

    suna bine dar totusi parca lipseste ceva. ce valoare mai au conceptele “bine” si “rau” in conditiile in care acceptam ca de fapt nu avem nici un control asupra evenimentelor si nici macar asupra propriilor ganduri si decizii? cum mai poti condamna pe cineva de o fapta, cand el saracul nu facea decat sa respecte legile universului?

  7. Dragonu Says:

    suntem tratati ca maimutele http://www.fileuploading.net/849310

  8. Sandu Says:

    Dar de hărţuire în bandă şi tortură la distanţă AŢI AUZIT?

    CE PĂRERE AVEŢI DESPRE BANDELE DE UCIGAŞI, GARDA SAU CELE DIN ROMÂNIA AUTO-INTITULATE “ZONA” ANTRENATE ŞI ECHIPATE CU ARME CU ENERGIE DIRIJATĂ?

    CAZUL ECATERINA N EXISTĂ?

    O fi existând cazul Ecaterina N dar nu se bagă nimeni să o ajute nici din milă, nici din vreun interes.

    Ecaterina N este o fată blondă, drăguţă şi deşteaptă căreia ucigasii din banda Zona i-au făcut viaţa praf.
    Şi o hărţuiesc şi o torturează identic şi pe mama ei vârstnică semiparalizată.
    Pe blogul ei, zici că delireaza, dar fata spune adevărul cu cuvintele ei.
    Eufrosin unul care comentează pe pilot automat toată presa electronică a făcut pe mdzr.blogspot.com/2008/06 la comentarii un anunţ că e interesat de cazuri de hărţuire şi tortură la distanţă şi fata i-a trimis mesaj. El i-a răspuns că nici un om politic nu o a va ajuta să scape şi să se roage că numai Dumnezeu i-a rămas. Poate Eufrosin poate domnul Viorel Urban vor prezenta cazuri cu victime hartuite şi torturate la distanţă autorităţilor şi mass-mediei. Poate altcineva se va băga să ajute oamenii nenorociţi de golanii ucigaşi.

    Sunt multe victime în România dar nu îi pasă nimănui. Şi băieţii, ucigaşi de la distanţă, tot aşa vor continua.

  9. Mihai Says:

    DESPRE Copaci

  10. C Says:

    @andrei:
    cum sa nu mai pot condamna pe cineva de o fapta, cat timp asta ar rezulta direct din legile universului? ;-)

Leave a Reply