Cronica unei zile anunțate

    Sunt iarăși la capătul unei zile atât de pline încât habar n-am ce am făcut azi. Știu sigur că a trecut, de lucrul ăsta m-a asigurat și șoferul de taxi privind la ceasul luminând albăstriu pe bord și primul lucru pe care îl văd atunci când pun la încărcat BlackBerry-ul după o zi în care bateria a ajund la limita de jos, cam așa mă simt și eu acum, a fost cu siguranță una dintre acele zile foarte important de pline cu o agendă încărcată rău de tot despre care nu îmi pot aminti aproape nimic. Sunt și zile de care îmi amintesc perfect, cu văz, cu miros cu umblet de pași de om, zile în care n-am avut nimic important de făcut, zile în care am trăit însă fără să încalc codul rutier pentru că am înjurat la greu traficul mă’sii, ba chiar am întors capul după bruneta de la volanul unui Ford vai de mama lui pe geamul căruia îmi amintesc că scria pe o bucată de hârtie lipită cu schotch o poveste mișto de tot  despre cum s-a născut el în 1997 și cum caută el acum un stăpân nou, îmi amintesc perfect și brotacul verzui din luneta mașinii, probabil că a fost o chestie de jumătate de minut dar îmi amintesc cum întâlnirea asta mi-a dat brusc o senzație calmă de normalitate. Am multe amintiri dintr-astea. Nu am însă deloc memoria zilelelor importante, ale celor în care am făcut lucruri fără de care omenirea s-ar fi aflat acum în pragul Armaghedonului. Nu mai țin minte nimic despre zilele acelea. Știu vag că ele au existat, probabil că cineva care m-ar privi din afară m-ar caracteriza numai în legătură cu ele, numai că uite, pentru mine zilele alea glomerate și importante au fost ca și cum ar fi fost ale altuia.

    Astăzi știam că va fi așa. Știam de dimineață, privindu-mi agenda fără nimic în ea, îmi este groază de zilele în care agenda este vidă, zilele astea se dovedesc la sfârșitul lor zile de alergat la greu pentru a rezolva chestii care apar una după alta, sunt extrem de importante și nu suferă nici o amânare. La sfârșitul lor, constați că a mai trecut o zi și cam atât. E drept, ai alergat ca nebunul, te-ai agitat, ai vorbit mai mult ca de obicei, câteodată ai și gândit, a trecut, n-a durut, ai uitat cu desăvârșire tot, nici măcar sentimentul că tot ceea ce aveai de făcut era extrem de important, sentiment care te-a însoțit toată ziua, nu-l mai ai. Noaptea, cu ochii priponiți în lumina albastră a ceasului de pe bord, încercând s-ți amintești ceva despre trecerea ta sincronă cu o rotație a planetei în jurul axei, azi nu a fost deloc Axis Mundi axa aia, a fost un căcat de axă în jurul căreia te-ai rotit cu orașul tău cu tot, cu traficul tău cu tot, n-ai apucat să vezi nimic care să-ți rămână in minte, nici măcar o jumătate de minut din cele 1440 de minute ale rotației tale.

6 Responses to “Cronica unei zile anunțate”

  1. Marius Torsan Says:

    Dupa cum bine spuneau cei de la Kraftwerk, “We are the robots …” :)

  2. varujan Says:

    Kraftwerk… Hai să dăm un link aici, că a fost demult. În anii 70, incredibil de prolifici pentru muzică. Și incredibil de diverși anii 70. Ca și oamenii de atunci, neatinși încă de generalizarea morbului funcționăresc. Uite link-ul de pe YouTube
    Și dacă ai pomenit de Kraftwerk, hai să zicem și de Autobahn, una dintre piesele lor cele mai cunoscute. Aici.
    Azi pare ușor naivă muzica lor, dar în anii aceea era în mod clar o revoluție. Probabil că fără ei n-ar fi existat nici Prodigy, nici muzica tehno a anilor 90. Și dacă tot am zis de Prodigy, nu mă pot abține să nu dau link la Diesel Power, o chestie de pe albumul lor The fat of the Land care îmi place foarte mult.

  3. Mihai Says:

    E de la BlackBerry.

    Ştiţi că vor avea Kraftwerk concert în Bucureşti, nu?

  4. Domnisoara T Says:

    Hm, sunt sigura ca ceva tot iti amintesti: tipatul unui copil fericit ca a inceput sa descopere lumea “vorbelor”.

  5. varujan Says:

    Ăsta e un lucru drept. Numai că postul e scris cu aproape o zi înainte.

  6. new album Prodigy Says:

    Whatts Hot on Youtube…

    The album posisioned at the top of the United Kingdom Album Chart on the 1st of March with 97,254 discs sold, giving them their fourth consecutive number one disc in the UK……

Leave a Reply