Despre naturalitate în economie (I)

    M-am hotărât să încep o serie de posturi, pentru că sunt lucruri pe care le cred utile și cred că e bine să vorbim despre ele. Lumea le-a cam uitat, sunt foarte mulți ani de când planeta vede doar două modele economice, socialismul totalitar (adică cel care a existat în modelele politice din spațiul sovietic sau cele din spațiul național-socialist) și socialismul democratic (cel care există de ani buni în spațiul occidental). Înaintea lor a coexistat un model economic capitalism cu forme de feudalism întârziat. Din nefericire, exceptând Statele Unite de până la Marea Depresie, o democrație politică dublată de un sistem economic capitalist nu a funcționat în nici o epocă și în nici o țară.

    Dintre puținii economiști care au gândit și au scris ceva despre un fenomen care a exprimat cel mai aproape de natura umană mecanismele economice, Adam Smith cu o investigație a naturii și cauzei avuției națiunilor este cel mai clar și mai riguros în felul în care argumentează totul. În timpurile moderne, un fel similar de a gândi, evident raportat la o lume cu un grad mai mare de complexitate, l-am întâlnit în școala austriacă. Există o carte scrisă de von Mises, “Acțiunea umană”, pe care o recomand ca pe o lectură de mare valoare. Este scrisă clar și cu o rigoare similară cu cea a lui Smith. Și este despre vremurile moderne.

    Nu sunt economist. Dar sunt un om normal, dotat cu o inteligență normală și cred, în virtutea acestui fapt, că pot avea păreri și că are sens să mi le spun. Asta nu înseamnă că mâine părerile mele nu se pot schimba și cred că dacă se va întâmpla așa le voi spune, cu aceeași credință că ele au un miez de adevăr, ca și acum. M-ar tenta să găsesc câțiva oameni care să intre în polemică în legătură cu ceea ce voi scrie aici. În definitiv, polemica este cea mai bună metodă prin care îți poți clarifica ideile. Prin polemică înțeleg raționamente și exemple care servesc demonstrătrii unei idei contrare celei afirmate de către un om. Petru că nu am de gând să scriu o lucrare de economie, iar blog-ul meu este și va fi un blog despre libertate, cred că cel mai bine este să scriu despre chestiuni pe care mi le-ați semnalat în comentariile voastre și să spun și eu ce cred despre ele.

    Uite, de-aia voi începe cu o scriere despre limitarea veniturilor. Am să mă refer la ambele limitări posibile, adică la limitarea superioară a venitului și la limitarea sa inferioară, încercând să demonstrez de ce cred că nici una, nici alta nu sunt folositoare și, mai ales, de ce nici una, nici alta nu reprezintă o formă de dreptate socială.

    Cineva vorbea despre necesitatea limitării averii personale la necesarul traiului unui om. Prima întrebare care se naște aici este ce reprezintă necesarul traiului unui om. La întrebarea aceasta îmi pun automat două întrebări: este vorba aici despre traiul unui om ca ființă biologică sau este vorba de ceva mai mult decât asta? Ca să nu complicăm foarte mult lucrurile, hai să ne limităm la traiul ca ființă biologică. Asta ar însemna că averea unui om trebuie să acopere hrana, îmbrăcămintea, locuința, locomoția (pentru că vrând-nevrând acoperim prin activitățile noastre un spațiu din ce în ce mai mare care trebuie parcurs cumva) și sănătatea. Cum ideea este una de dreptate socială, este necesar să ne îngrijim de evitarea oricăror discriminări. Altfel, înseamnă că am impus un principiu care îi avantajează pe unii și îi dezavantajează pe alții. Dacă ne referim doar la hrană, va trebui să ne îngrijim de faptul că toți vor mânca fie aceeași hrană, fie hrană având aceeași valoare. La fel și în cazul hainelor și locuințelor. Cu transportul este simplu de tot, singurul transport nediscriminatoriu ar fi transportul în comun. Cu sănătatea e mai complicat, unii oameni se îmbolnăvesc mai ușor, alții mai greu și atunci soluția este să realizăm un sistem de sănătate complet gratuit. Pentru a evita discriminările legate de locuință, ar trebui să construim locuințe identice. Pentru a evita riscul ca în suma de bani pe care o acordăm pentru hrană și îmbrăcăminte unii dintre noi să fie mai interesați de hrană și alții mai interesați de îmbrăcăminte ar fi firesc ca hrana și îmbrăcămintea să le fie distribuite după o planificare riguroasă. Primul lucru pe care l-am descoperi ar fi că banii nu mai au sens, ceea ce nu e o mare nenorocire, ci doar o constatare. Pentru că banii nu au sens și oricum trebuie să acoperim necesarul fiecărui om, producția de hrană, îmbrăcăminte și locuințe ca și serviciile de transport și de sănătate ar trebui asigurate, prin specializare, de către membrii societății de care vorbim. La meseriile de mai sus ar mai trebui să adăugăm una de organizator, pentru ca tot procesul să funcționeze. Societatea perfectă despre care vorbim ar funcționa replicându-se generație după generație fix la fel. Numai că aici ar interveni un lucru neașteptat. Ce ar face societatea cu pricina dacă în sânul ei s-ar naște cineva care ar spune ca mine: “Nu vreau să trăiesc așa.”. Evident, l-ar reprima. Ceea ce ar face-o, dintr-o dată să nu mai fie perfectă.

    Exemplul de mai sus este unul extrem. A fost experimentat, din păcate. N-a durat mult. Din cauza unor indivizi ca mine. Au existat și modele mult mai blânde. Unele chiar în societăți deschise. Efectul a fost emigrarea celor care refuzau modelul, pentru că doreau fie să fie foarte diferiți, fie să dispună de cât mai mult din ce pot realiza. Emigrarea lor a sărăcit societățile respective, iar pe termen mediu s-a dovedit a fi un dezastru economic. Capitalurile au plecat din țările respective odată cu cei mai întreprinzători sau cei mai creativi oameni de acolo. Ceea ce părea o metodă care asigura dreptatea socială, taxând progresiv veniturile s-a dovedit a fi foarte păguboasă din punct de vedere economic. Evident, menținerea cu orice preț a capitalurilor, întreprinzătorilor și a celor creativi în societate, ar duce în timp la primul model.

    A doua întrebare, îndreptățită, este cine decide unde trebuie să fie limita pusă averii. Răspunsul este că un grup mai mic sau mai mare, direct sau prin intermediul unui om. Mie îmi sună a ceva cunoscut bine de tot în istorie și care de fiecare dată s-a terminat cam la fel. În realitate, chiar dacă vorbim de un sistem democratic perfect, ar exista o continuă agresare a unor minorități venită din partea majorității. Fără ca acea minoritate să agreseze în vreun fel majoritatea. Practic, vorbim de impunerea unui mod de viață unor oameni care nu impun celorlalți nimic. Este drept, lucrul acesta vine din faptul că resursele sunt limitate și cei care și-ar dori un acces mai mare la resurse dar care din varii motive nu îl au, ar încerca să impună lucrul acesta prin forța majorității. În economiile naturale, lucrul acesta se face taxând uniform și deci nediscriminatoriu și prelevând pentru binele comun mai mult în valoare absolută de la cel care are un acces mai mare la resurse. Eu nu cred că există o manieră mai justă ca aceasta. De exemplu, să presupunem că un om are un venit de 1000 de lei iar altul unul de 100. Dacă taxa prelevată de la un cetățean ar fi de 10% din venit, cel cu 1000 de lei ar plăti 100 de lei și ar rămâne cu 900, iar cel cu 100 ar plăti 10 lei și ar rămâne cu 90. E drept că cel cu un venit mai mare are de 10 ori mai mult decât celălalt, dar contribuie și de zece ori mai mult la acoperirea nevoilor comune.

    Atunci când vorbim de stabilirea unui nivel minim de venit, lucrurile stau și mai nedrept. Sigur, un asemenea mecanism nu poate fi folosit decât în democrațiile cu economie de piață (nu zic capitalistă, economia de piață e un ingredient necesar dar nu suficient pentru capitalism). Să presupunem că un om produce, folosindu-se doar de munca sa, într-o lună bunuri sau servicii în valoare de 1000 de lei. Atunci salariul la care omul respectiv ar putea fi angajat ar putea fi între 1 leu și 999 de lei. Dacă pe piața forțri de muncă ar fi un excedent major de oameni cu specializarea sa, salariul ar fi fixat la limita salariului cel mai mic pe care l-ar accepta un om cu specializarea respectivă. Dacă cererea de bunuri create de el ar crește, șansele lui de angajare ar crește și ele și numărul celor rămași pe dinafară ar scădea. Dacă numărul tuturor celor cu specializarea respectivă ar fi mai mic decât necesarul forței de muncă, atunci salariul său ar crește până la 999 de lei. Să presupunem acum că statul fixează salariul minim la 2000 lei pe lună. În acel moment, angajatorul va decide automat să crească prețul produselor lui pentru a putea acoperi salariile. Evident, prețul ar crește artificial și consumul produselor respective ar scădea. Lucrul acesta s-ar întmpla în special în cazul produselor ieftine. Prin scăderea cererii, angajatorul ar fi pus în situația de a concedia un număr de lucrători, pentru a-și reduce producția sau ar investi în tehnologii care ar duce la producerea aceluiași produs cu un număr minim de lucrători și ar concedia majoritatea lucrătorilor. Salariul minim ar produce așadar șomaj și creșterea prețurilor. Lucrurile acestea s-au petrecut de prea multe ori în istoria recentă pentru a mai fi nevoie să dau exemple. Ele au fost și una dintre cauzele globalizării pieței forței de muncă. Să ne amintim de povestea combinatului siderurgic Kaiser din Los Angeles, cel mai mare cobinat de acest fel din Statele Unite, care în 1993 a fost demontat și remontat  în China din morivul că muncitorul chinez era sub costurile unui robot industrial. Rezultatul a fosr concedierea a 45.000 de lucrători.

    Veniturile într-o piață liberă fluctuează ca prețurile oricărei mărfi. Pentru că munca este o marfă ca oricare alta. De aceea o intervenție în piața muncii este echivalentă cu o intervenție în orice piață. Ea creează dezechilibre foarte greu de ajustat mai târziu. Există, desigur, o alternativă la felul acesta de a privi lucrurile. Cea în care nu există noțiunea de piață. Am prezentat-o la începutul poveștii pe care am scris-o și este cea din chiar primul model. Adică cea a uniformității absolute și a lipsirii totale de libertate. Mie unul, nu îmi place deloc.

24 Responses to “Despre naturalitate în economie (I)”

  1. Marius Says:

    Eu sint de parere ca orice limitare economica legata de venituri si/sau avere ne duc pe o cale foarte rosie daca mi-e permisa asemanarea. Nu poate exista egalitate prin nivelare pentru ca indivizii din orice grup social nu sint egali. Exista, spusa sau nu, o aranjare a valorilor, de altfel foarte naturala.

  2. Humanist @ roua.org » Blog Archive » pe lângă naturalitatea în economie Says:

    [...] Varujan, mă bucur enorm că iei discuţia în serios, şi, la fel ca tine, îs curios să văd argu… [...]

  3. Walter Says:

    http://www.realitatea.net/guvernul-vrea-taxa-de-solidaritate-de-90prc–pentru-salariile-peste-8-000-lei_487242.html

    :))))))))))

    dupa taxa din SUA de 90% sau 80% pe bonusurile bancherilor a inceput si la noi…

    cine urmeaza!? si-a lasat careva socosa la coada!? :)

  4. Walter Says:

    a, scuzati n-am inteles eu exact… exista si un reper in carne si oase pentru limita de suma!

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5542707-emil-boc-vrea-taxeze-90-veniturile-bugetarilor-care-depasesc-salariul-sefului-statului.htm

    acuma sint linistit in privinta motivelor. ma gindeam ca au facut-o asa la nimereala, dar astia sint niste adevarati profesionisti!

  5. Walter Says:

    Aoleu, sefu’ “Humanist”, matale vorbesti chiar serios!? Ti-as fi raspuns chiar acolo, pe pagina unde iti susti teoriile, insa n-am gasit butonul de comentarii.
    N-am sa zis nimic despre faptul ca vornesti muuuuult rau (la fel ca amicul tau Varujan), ci am sa ma rezum numai la ati combate idea cu limitarea averii per viata de om, daca am inteles eu ezact. Nu de alta, dar numai pina aici am rezistat sa citesc.
    Pai sefu’ daca limitezi averea personala per viata insa ii lasi libertatea posesorului sa o utilizez cum si, mai ales, cit de repede vrea, atunci daca o termina inainte de sorocul sau fiziologic ce ne facem!? Il punem sa-si dea demisia din viata sau il sfatuim sa si-o dea din sistemul lu’ matale!?
    Din aceasta dilema nu putem iesi! Am zis!

  6. Radu Bogdan Matei Says:

    Domnule Pambuccian

    Imi cer iertare pntru sfatul nesolicitat, dar mare parte din cei care citesc textele dumneavoastra sunt destul de educati si oricat de placut de citit ar fi ilustratiile dumneavoastra cred ca cei mai multi dintre noi inteleg deja conceptele prezentate aici. As vrea sa propun sa explorati o posibila solutie pentru problemele sistemului financiar international. Daca ati urmarit comunicatele din timpul summitului de zilele astea se pare ca solutia urmata ar fi din implementarea a din ce in ce mai multa legislatie si sunt absolut convins ca si dumneavoastra vedeti ineficienta pe termen lung a acestei solutii. Ce altceva am putea sa facem ?

  7. Radu Bogdan Matei Says:

    Desi posturile de genul acesta le citesc cu cea mai mare placere simt ca blogul acesta ar putea fi si constructiv, nu numai informativ.

  8. aldracu Says:

    @Walter:
    mă bucur c’ai înţeles problema: limitarea averii personale totale, întocmai.

    La obiecţia ta:
    dacă limitarea averii totale personale nu s’ar impune, dilema ta rămâne valabilă, adică limitarea propusă de mine n’are treabă cu dilema.
    Mai mult, limitarea asta n’are legătură cu taxa, păcat că te’ai oprit din citit aăa devreme.

    “Dilema ta” e o întrebare care se referă la modelu’ economiei de piaţă, şi las pe Varujan să’ţi răspundă la asta.

    mai încearcă, că uite, Radu a nimerit butonu’, da’ n’a nimerit subiectu’.

  9. aldracu Says:

    Varujan, dincolo de faptu’ că exemplu’ cu combinatu’ n’are relevanţă în legătură cu principiu’ limitării averii personale totale, nu dovedeşte că e rău ca un salariu’ minim să fie stabilit. Scuza cu globalizarea are o limită, în cele de urmă, la suprafaţa pământului, au putut să mute combinatu’n China pt. că aia e o ţară cu alte legi, nepregătită să facă faţă agresiunii dorinţei de profit. După ce China, India, etc. or să’nţeleagă consecinţele, unde or să se mute?

    Văd că, ăn general, porneşti de la premisa că profitu’i rostu’ a orice pe lume, şi dai a înţelege că în numele lui orice e scuzabil. Or, aici n’avem cum fi de acord. Am contraexemple (constructive) la exemplele tale, da’ncerc să mă abţin până lămurim dacă e vreo problemă gravă cu principiu’ limitării averii personale totale.

  10. Radu Bogdan Matei Says:

    Daca din nici un alt motiv(cum ar fi atacul asupra libertatii personale) eu zic ca limitarea averii personale totale e un lucru periculos macar din punct de vedere economic. De bine de rau conceptul de economie de piata are ca motor principal dorinta de acumulare de avere personala. Daca sustragem acest imbold din ecuatie ma tem ca ramanem cu o economie ciuntita care nu ar mai fi in stare sa functioneze la parametrii doriti initial. Nu asta a fost una din bubele comunismului la noi? (ma refer la separarea muncii de rasplata)

  11. Daniel Says:

    Dupa parerea mea la noi in tara nu este necesara si nu se justifica in nici un fel ideea limitarii averii personale. Problema reala este justificarea averii. Cred ca orice om are dreptul sa acumuleze avere personala oricat de mare dar ar trebui sa o si justifice in momentul in care autoritatile ii solicita acest lucru. O astfel de masura ar putea sa reduca mult nivelul coruptiei si jafului public dar cred ca este putin probabil sa se intample pentru ca in principiu suntem condusi de hoti si acestia nu au de ce sa isi faca singuri probleme

  12. aldracu Says:

    Radu:

    dacă mă plimb pe undeva, n’am voie, prin lege, să lovesc pe cineva…da’ regula asta nu poate fi calificată drept atac asupra libertăţii personale…aşa vine şi cu limitarea averii personale totale

    “De bine de rau conceptul de economie de piata are ca motor principal dorinta de acumulare de avere personala. Daca sustragem acest imbold din ecuatie ma tem ca ramanem cu o economie ciuntita care nu ar mai fi in stare sa functioneze la parametrii doriti initial.”

    îs mai multe de zis aici:
    1. imboldu’ de care vorbeşti are suficient spaţiu de mişcare: poţi să’ţi urmezi imboldu’ până la averea necesară să trăieşti o viaţă de om, la orice moment de timp, adică şi când ai 100 ani; deci limitarea asta afectează doar pe cei foarte bogaţi, care’şi pot falsifica democraţia.
    Deci imboldu’ nu’i “sustras”, e doar limitat social, mai mult, nu limitează economia: dacă azi s’ar aplica, de ex. principiu’ ăsta în Romania, şi toţi românii ar fi ajuns la limita superioară, Romania ar fi mai bogată de 80 ori şi românii ar munci doar din plăcere.
    2. oamenii nu se nasc ca să servească economia de piaţă, ci economia de piaţă e o modalitate de a servi oamenii, nu e o problemă serioasă că modificăm parametrii economiei de piaţă dacă asta ne serveşte pe noi, oamenii care se folosesc de economia de piaţă.
    3.Comunismu’ n’a separat munca de răsplată : în constituţia RSR zicea “la muncă egală plată egală”. Separarea de care vorbeşti s’a petrecut în România socialistă, în mod neconstituţional, pt. că dictatoru’ de atunci voia să plătească dobânzile externe până la zero şi nimeni nu s’a încumetat să’l critice pe chiar principiile socialismului.

    Daniel:
    da, problema reală e justificarea averii; da’i enorm mai complicat să poţi aprecia dacă o avere e justificată decât să o măsori în totalitatea ei cu un etalon. mai mult, din istoria taxelor plătite de o persoană, se poate estima destul de corect averea totală fără ca autorităţile să solicite o verificare, lucru care simplifică enorm problema administrativă.

    “O astfel de masura ar putea sa reduca mult nivelul coruptiei si jafului public dar cred ca este putin probabil sa se intample pentru ca in principiu suntem condusi de hoti si acestia nu au de ce sa isi faca singuri probleme”

    exact. şi o administraţie coruptă n’are să solicite niciodată verificarea averii celor care o corup, iar dacă are să o solicite, are să facă o verificare de formă….

    aşa e, e puţin probabil să se întâmple, nu doar în România da’i bine să se ştie că un astfel de principiu’ ar putea diminua drastic scara corupţiei şi număru’ hoţilor majori.

  13. Walter Says:

    @aldracu

    sefu’ eu stau de placere nu muncesc… acuma nu zic ca unii nu au si placeri pe care eu nu le inteleg (de exemplu sado-masochistii)

    apoi, revin cu o idee fixa de a mea: eu ating averea maxima pe care mi-o permite societatea la… sa zicem 25 de ani. pina la 30 am cheltuit suma… pe timpenii (din punct de vedere al societatii). de atunci incolo ce ne facem sefu’ ?

  14. aldracu Says:

    walter:

    tot nu văd unde’i problema şi ce legătură are cu principiu’ limitării averii personale; nu priveşte pe nimeni ce faci tu cu banii tăi…atâta vreme cât nu poţi cumpăra pe alţii totu’i ok; dac’ai ajuns la limită şi’i toci într’o zi să fii sănătos, d’acolo poţi s’acumulezi din nou până la limită…faptu’ că’ţi toci resursele n’are treabă cu limita, după cum vezi.

    ş’acuma, fără limită, dacă’ţi toci toţi banii, ce te faci, şefu’? repeţi şi tu, repet şi io…

  15. aldracu Says:

    walter:

    ca tot pomenişi de masochişti, limita asta a averii personale totale, ar fi fost, în 2008, pt. un român, 1474200 USD (am luat şi io GDP pe cap în 2008, da’ asta nu’i important). masochişti sunt cei care n’au nici o idee cum să facă banii ăştia’n viaţa lor în mod onest, da’ nu vor să fie limitaţi la suma asta. dacă nu sunt masochişti sunt ori hoţi ori genii, şi cum n’am văzut/auzit vreun geniu să aibă averea asta la vreun moment, mai rămân doar hoţii (cei ce fură proprietatea publică sau fură munca altora).

  16. aldracu Says:

    walter:

    să’ţi mai zic una, poate ieşi din buclă: presupunem că nu’i nici o limită a averii totale ca principiu. la orice moment de timp tu ai o cantitate finită de resurse. întrebarea ta se referă la cantitatea finită de resurse, dacă eşti retardat şi şi le toci, în economia de piaţă eşti aruncat la gunoi, în aia socială, şi se dă un blid de linte.

    adică tu pui întrebarea din perspectiva c’ai avea resurse infinite.
    adică genu’ de comentariu pe care’l faci e echivalent cu întrebarea: la cât trece trenu prin Mizil?

  17. adrian Says:

    domnule varujan, daca mai scrii asa lung te dau in judecata. pa bune, imi si pierd ideile dupa ce citesc asa post lung. nu pot reactiona pe moment, tre sa copiez si sa compun o carte pe baza posturilor tale. si sa o citesc la vara, daca ma duc la mare. :)
    ce scrii tu e corect, dar tre sa facem cumva, desi pare imposibil, sa incropim de-o actiune, nu numai de cuvunte (zic la modul general, nu ma refer in particular la insemnarea asta)

  18. Walter Says:

    Pai, aldracu daca pot multiplica eu de nu stiu cite ori averea personala stabilita de… voi, atunci ce valoare mai are cifra asta, “averea personala”!?

    si… resurse finite sint din cauza ca va incapatinati sa ramineti pe roca asta supraaglomerata pe ca o denumiti pamint si sa va numarati basinile pe care sub forma de amprenta carbonica! apropo, in curind o sa raminti in intuneric ca sa va salvati onoarea fata de mediul inconjurator!

    si mai am si eu o rugaminte: niste scuze fata de dinozauri ca au murit ca fraierii din cauza lacomiei rasei umane produci si matale!?

    nu de alta, dar ca sa fie circul complet!

  19. aldracu Says:

    walter:

    valoarea limitei averii personale e că, la nici un moment de timp nu ai resurse suficiente ca să corupi pe cineva care reprezintă publicu’…

    cu oleacă de efort şi după ce desprinizi sandaua din tavan, ai putea să te prinzi…

  20. Liviu Taloi Says:

    Va salut Domnule Varujan..
    As vrea o opinie oficiala din partea dumneavoastra pe proiectul asta de ordonanta de urgenta: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5545984-proiect-ordonanta-urgenta-impozit-minim-obligatoriu-trimestrial-1-625-lei-pentru-microintreprinderi.htm

    Eu am activitate in servicii legate de informatica si conexe, si nu am facturi lunare care sa justifice un impozit pe venit de 1645 ron pe trimestru.

    Ori trec firma pe 16% impozit de profit, ori fac un offshore in Cipru sau in alt paradis fiscal, ori o inchid si fac contracte pe drept de autor.

    As vrea insa sa cred ca nu va trece acest proiect de dumneavoastra. Sper din tot sufletul sa puneti personal umarul si sa ne ajutati intr-un fel neadoptarea acestei ordonante (stiu ca de aia vor sa o faca ordonanta si nu vor sa o treaca prin parlamnent, insa aveti mai multe sanse decat mine sa va opuneti).

    As vrea sa particip fizic la dezbateri daca se poate, daca ma puteti ajuta sa ii spun verde in fata lui Boc sau Ministrului de Finante una dulce sau unde verde. Nu pot sta nepasator in timp ce ei isi bat joc de contribuabili.

    Poate faceti un post si pe directia acestei ordonante. Oricum mi-as dori sa ne tineti la curent cu mersul legat de acest impozit minim obligatoriu.
    Multumesc.

    Liviu Taloi – public agenda: http://liviutaloi.ro/contact/
    SiteAudit.ro – 0745 289 583, liviu.taloi@siteaudit.ro
    Connect with me on: Twitter FaceBook LinkedIn ecademy

  21. Walter Says:

    Uau, cit umor! Stai sa-ti raspund: “bine ca esti tu frumos!” .
    Pai, hai sa vedem daca e chiar asa cum spui, ca nu poti corupe pe nimeni.

    Daca mi se garanteaza un venit minim in asa fel incit sa nu pot fi corupt atunci ai sa ma gasesti jucind jocuri video toata ziua si ai sa sfirsesti muncind si pentru mine!

    Te astept de miine la munca! Am nevoie de un iPod Touch second generation 32G nou la vreo 20.000.000 ROL si hotii astia nenorociti nu imi dau venitul meu garantat (parca ziceai de un milion juma de euro sau dolari in urma calculelor tale legate de PIB, PIB care apropo e facut de magaria asta de organizare nu de versiunea ta ideala asa ca nu stim unde se inchid cifrele exat in varianta ta, sa speram ca nu la zero barat)!

  22. aldracu Says:

    walter:

    nu garanţia unui venit minim ne asigură împotriva corupţiei, ci garanţia unei limite maxime a averii personale…mai dă reset…

  23. Walter Says:

    sa traiti, dau!

    uiteti la ce concluzie am ajuns: il las pe unul sa munceasca mai mult decit mine, face mai multi bani, nu are voie sa depaseasca plafonul si ma ofer eu (pentru o suma modica :) ) sa-i iau niste obecte pe spinarea venitului meu! se poa’ s-au contravine legilor “venitului maxim” in vigoare!?

  24. aldracu Says:

    walter:

    păi cine eşti tu să’l “laşi”?

    tu te poţi oferi, da’i alegerea lui ce face cu ce’i rămâne peste limită. s’ar putea să mi’i dea mie, sau Statului, şi dacă ţi’ai ţinut respiraţia până atunci aia e :)

    înc’o dată nu e “venitu’ maxim”, e averea maximă, adică totalu’ la orice moment de timp, da’ hai să zicem că’l calculezi odată pe an. În exemplu’ dat mai sus, ăla pe baza de GDP, poţi să ai un singur salariu de 1 milion şi ceva de dolari, dup’aia mai ai dreptu’ după ce mai toci ceva.

Leave a Reply