Invarianți integrali

    Este și asta o formă în sine. Ca un soi de sunet grav de saxofon de-al lui  Sam Taylor zis The Man cântând Harlem nocturne sau ca un soi de contur de saxofon al lui John Firmin cântând tot Harlem nocturne. E un cântec vechi din anii 30 scris de Earle Hagen și Dick Rogers în stilul lui Duke Ellington despre felul în care orașul poate avea un fel al lui de a fi noaptea, când asfaltul e negru și neoanele multicolore se reflectă în bălțile lățite de ploaia deasă, cu picături speriate de foșnetul înfundat al ștergătorului de parbriz. Mersul prin ploaia deasă a orașului luminată de neoane albastre și roșii este și ea o formă de existență în sine, una de-aia dată nabii, care face mișto de toate regulile bine statornicite, tocmai pentru că este de neuitat de efemeră, atunci când n-ai chef să stai de vorbă cu nimeni, nici măcar cu tine însuți, doar să mergi până la primul taxi rugându-te să nu dai peste vreun șofer nevorbit care îți împuie capul cu ce-au mai scornit politicienii și ce tâmpenii mai apar prin nushce tabloide și tu trebuie să spui din când în când “da” sau “nu” sau “îhî” și să te concentrezi cât de cât să deduci din recțiile lui dacă ai nimerit un răspuns acceptabil și măcar o să te piseze monoton, ca un sunet de fond, ca radiația de fond a Universului care cică ar fi un soi de relicvă de la formarea lui și de-aia există. Cred că și șoferii de taxi tot din vremurile acelea străvechi vin cu bârfele despre ce-au mai auzit prin maldărul de frecvențe sau ce-au mai citit dimineața prin maldărul de hârtie care zace acum între scaune, lângă frâna de mână, tragi instinctiv cu ochiul să vezi că așa este, teancul e la locul lui și printre mormanul invariant de țâțe aberant de umflate cu pompa de silicon și craci acceptabil de beton vezi chinuindu-se să iasă la lumină fața unei vedete de moment spunând eventual o banalitate stupidă dar clară pentru toată lumea, în definitiv, cam asta e media absolut necesară a speciei, fără ea și consumul și continua combinare de ADN ar fi imposibile, din când în când mai apare de acolo o mutațe, mai facem un salt înainte, ca la armată când ne târau inutil prin noroaiele patriei în ideea că o să ne călim și o să facem rahatul praf dacă va fi nevoie să apelăm vreodată la ce făceam pe-acolo, saltul înainte era ca un fel de ieșire din bulgării de pământ, venea aproape ca o bucurie, n-a fost nevoie niciodată nici de târâiala aia prin noroi, nici de saltul înainte, da’ uite că generație după generație a făcut chestia asta în timp de pace cu gândul la tot felul de grozăvii posibile, cu atât mai posibile cu cât populează la greu manualele de istorie împreună cu tot felul de cuvinte bombastice la fel de inutile, dacă ar fi să te iei după manualele de istorie, lumea a fost mereu o mare masă de oameni chinuită stupid de câțiva aberanți pe care i-a iubit până în vremurile votului democratic, adică tot timpul.

    În rest, e ok. Ploaia își vede de treabă înainte, neonul e numai în capul meu, a fost demult înlocuit de led-uri, consumă mai puțin și dau o față mai realistă, mai de carpetă cu Răpirea din Serai țintuită cu mândrie pe peretele de lângă pat. Acum, de când cu cataloagele de la Ikea, Răpirea din Serai a mai fost cât de cât izgonită din blocurile de garsoniere, a ajuns pe panourile cu led-uri de pe străzi și face reclamă la tot felul de chestii și chiar începe să îmi pară rău că suntem o specie absolut predictibilă, neschimbat de predictibilă care își împrospătează doar din când în când culorile penelor pentru că din când în când, un mutant mai schimbă un bec cu un neon și un neon cu un led.

13 Responses to “Invarianți integrali”

  1. Marius Says:

    … frumos !

  2. eu Says:

    … foarte interesant

  3. R. Says:

    Domnule Pambuccian, de pachetul de telecom care a trecut recent prin parlamentul european nu ne spuneti? Noi aici in Oslo iesim maine in strada sa protestam.

  4. varujan Says:

    Blog-ul nu este nici politic, nici de IT&C și este a nu știu câta oară când mă văd nevoit să repet lucrul ăsta.
    Ce vreți să vă spun altceva decât i-am spus doamnei Reding? Că m-am săturat să văd la cârma telecomului european tot felul de aătări care n-au nici în clin nici în mânecă cu vreo meserie, de oameni care știu doar o limbă de lemn pe care o mestecă în continuu emițând tâmpenii, că știu și eu să citesc prostiile pe care i le scriu pițifelnicii cu care venise pe bilețele și pe care le repeta ca un automat în fața comisiei noastre. Am întrebat-o dacă are vreo meserie, care e aia și în general la ce se pricepe și altceva decât o reacție de căcat de politrucă cu oarece brumă de om civilizat n-am reușit să obțin. Singura mea satisfacție a fost că atunci când s-a cărat de la comisia noastră a dat cu capul în lift.
    Lui Colasanti, un soi de locotenent pupincurist al politrucei cu pricina, i-am spus aceleași lucruri (părea ceva mai inteligent și mai capabil să priceapă ce îi spuneam), dar orice aș face, nu pot îndrepta de unul singur ce reușește să distrugă o armată de birocrați cum nu cred că a avut vreodată nici măcar Imperiul Bizantin. Din nefericire, Uniunea Europeană este plină de indivizi de genul ăsta pe care statele membre le parchează pe-acolo, fie ca să scape de o belea cu ștaif de mare politician (vezi cazul Prodi) fie pentru că sunt oarece posturi care trebuie acoperite și ele, iar de oameni cât de cât mai pricepuți este mai mare nevoie pe-acasă. Așa s-a ajuns că ni se parașutează fel de fel de tâmpenii născocite de tot ce mișună pe la Bruxelles, suntem obligați să le înghițim și pe urmă ne mirăm de ce ni se întâmplă.
    De vină suntem numai noi, noi îi trimitem acolo prin toate voturile pe care le dăm. Decât să ieșim să protestăm, mai bine ieșim naibii la vot și votăm cu creierul, nu cu ideea de vedetă sau cu mai știu ce criterii de căcat votează unii și alții.
    Avem Europa pe care o merităm. Unii de proști ce suntem, alții de mari filosofi care ignoră de superiori ce sunt politica, alții de minoritari ce am ajuns.

  5. Mircea Opris Says:

    Domnule Pambuccian,
    Cu tot respectul, nu stiu cum sa va contactez direct. V-am urmarit la Timisoara, acum ceva ani, la o prezentare despre viitorul telefoniei mobile.

    Va supun atentiei urmatorul post de pe blogul meu:

    http://mirceaopris.wordpress.com/2009/04/28/zapp-ne-vrea-fraieri-vodafone-complice-la-escrocherie/

    Cu multumiri,
    Mircea Opris

  6. anarchix Says:

    off-topic
    @ R

    Cred ca e timpul sa mutam infrastructura prin deserturile Africii sub forma de “cyber-pirate utopias” si sa ne conectam prin satelit folosind reteaua TOR. :evil:

  7. Crina Says:

    Ai putea, te rog, sa ne dai in cap mai des cu muzici de-astea?
    Ca unii dintre noi ne-am nascut mai tarziu si n-am apucat sa le aflam pe toate..

    Foarte tare piesa.

    Neagra cu adevarat, si stralucitoare.
    (…ia s-o mai ascultam o data)

  8. varujan Says:

    @Crina
    Nu. Că nu mai lucrezi :D
    Și o să dai vina pe mine.

  9. varujan Says:

    tot @Crina:
    Bine, uite cațiva foarte mari chitariști pe care lumea e pe cale să-i uite:
    1. Jimmy Hendrix
    2. B. B. King
    3. Eric Clapton
    4. Stevie Ray Vaughan
    5. Jimmy Page
    6. Keyth Richards
    7. kirk Hammett
    8. Curt Cobain
    9. Carlos Santana
    10. Gary Moore

    Și trei chitariști foarte speciali (chitară rece):
    Paco De Lucia, John Mclaughlin, Al Di Meola

    Nu e chitară, e ruda ei din India și tipul care cântă la sitară e unul dintre cei mai interesanți oameni din lume. A cântat cu George Harrison, cu Yehudi Menuhim, dar cel mai mișto e aici, când cântă de capul lui:
    Ravi Shankar

    Evident, închei cu Bach. Cântat de un tip genial:
    Andres Segovia

  10. Crina Says:

    Oi fi eu nascuta mai tarziu, dar nici chiar alaltaieri, asa ca sa nu ii stiu pe cei de mai sus :p
    anyway.
    au fost surprize foarte placute cea cu piesa lui green de acum ceva vreme, si cea de ieri. nu le stiam, si mi-au mers la suflet.

    si pentru ca ai adunat o lista cu grei, uite aici cativa grei toti la un loc.
    i-am descoperit recent, de vreun an, total intamplator. si ei s-au adunat tot aproximativ intamplator, si au pus-o de un album la cabana lui Petty. Just for fun.
    Caci sunt Tom Petty, George Harrison, Roy, Orbison, Bob Dylan la un loc. Si inca un nene pe care nu-l stiu.:p

    p.s. muzica lor e in alt registru decat ce ai postat tu, adica instrumentul nu e vedeta neaparat… (vedeta e bucuria lor de a se fi adunat impreuna, care transpare tot timpul) , dar vocile lor care vin manusa piesei, iar versurile… no comment.

    http://www.dailymotion.com/video/x2141g_the-travelling-wilburys-hande-with_music

  11. varujan Says:

    Da. E ca lumea.

    Dacă tot vorbim de bucurie (și pentru că metalul e o chestie care îmi place enorm) uite una dintre cele mai optimiste chestii pe care le-am ascultat vreodată. Se numește War of Wrath a lui Battlelore. Să nu spui că sunt pueril. Da, a fost și în coloana sonoră a lui Lord of the Rings. Care chiar mi-a placut. Na!

    Uite, cred că am mai postat asta. E cea mai frumoasă existentă a ceva din tot Universul. Adică așa cred eu că este. Adică asta. :)
    Cântată în foarte multe feluri, pentru că Bach nu a încercat niciodată să îngrădească felul în care se poate cânta muzica sa. Uite câteva exemple pe care le-am găsit cu bucurie pe YouTube: în felul de a înțelege al lui Karajan și în felul de a înțelege a lui Ozawa, adică în două culturi foarte îndepărtate una de alta. Iar aici habar n-am cine a găsit valențe de-astea a la Vivaldi sau Hendel, da’ uite că și asta se poate.

    Apropo de optimismul din War of Wrath și de ultima interpretare a Ariei lui Bach, Gloria lui Vivaldi. Supermișto!

  12. Crina Says:

    ..sau cum spune bunul meu prieten Arthur: Muzica este Bach sau nu.

  13. metalshrine Says:

    Interesant articol si interesanta fraza fara sfarsit din primul paragraf.
    Ciudat cum oameni din aceeasi generatie au viziuni atat de diferite apropo de lume si viata. Am aflat azi ca ati fost coleg de facultate cu unchiul meu. El, insa, are o problema cu muzicile vestice si mai ales cu metalul :lol: Probabil e si contributia mea la asta. In sensul ca era chemat ca si judecator pe vremea cand eu innebuneam un bloc intreg cu schelalaieli de chitara electrica…

Leave a Reply