Randomalities

    Fiecare drum are un capăt. I se spune destinație capătului ăluia, dar eu cred că este foarte greșit să-i spunem așa. Pentru că destinație înseamnă că și vrei să ajungi acolo, că atunci când pleci pe drumul cu pricina știi cu precizie unde vrei să ajungi, eventual îți faci și un plan, știi pe unde ai să mergi, știi cum vei face fiecare pas în așa fel încât să dai de destinația aceea, ajungi acolo, stai ce stai și pe urmă te gândești bine la o altă destinație, te pui în mișcare și tot așa. La urma urmei, drumurile gândite în felul acesta par un soi de succesiuni de destinații și aproape că nu mai contează felul în care mergi spre ele, ba chiar mersul în sine pare ceva agasant și cronofag, ți-ai dori să nu existe decât destinațiile și în felul acesta să poți comprima toate drumurile la unul singur format din destinații succesive. Numai că dacă ai reuși lucrul acesta, te-ar agasa faptul că fiecare dintre ele este un fel de tocare inutilă a timpului, ai putea comprima totul în două puncte atât de apropiate încât s-ar putea confunda, iar pentru că în fiecare celulă stă programată o existență finită, drumul ăsta major ar fi de fapt o inutilitate cronofagă între naștere și moarte. La limită, totul pare simplu și comprimabil pe ceea ce stă scris pe orice cruce de cimitir și sub orice poză din manualele de istorie, două date între care timpul poate fi pus în paranteze și cam atât.

    Uite de-aia mie îmi plac tare mult drumurile fără nici o destinație. Alea pe care mergi pur și simplu. În absența oricărui scop. În absența oricărui scop, timpul curge altfel, chiar există și curge altfel și începi să vezi în jurul tău lucruri despre care nu știai că sunt sau poate doar apucaseși să citești despre ele și iată, acum le poți simți cu simțurile și vorbi cu vorbele și sta în preajma lor cât ai chef, lucrurile despre care nu știai că sunt nu mai zac într-un cotlon  întunecate de scopuri și luminile lor de licurici de lucruri despre care nu știai că sunt te bucură mai mult decât orice diplomă sau decorație sau recunoaștere publică a faptului că ești un om adevărat care știe ce vrea în viață, bucuria asta nu se compară, credeți-mă, cu aproape nimic și chiar merită din când în când să le lași naibii de scopuri și de ținte măsurabile și de indicatori și de toate lucrurile astea care te bagă în rândul lumii și s-o pornești spre nicăieri mânat într-acolo de nimic. Există o mare diferență între a merge unde vezi cu ochii și felul ăsta de mers. Aici impulsul nu este nici curiozitatea, nici disperarea, nici dorința de a salva lumea. Este pur și simplu plăcerea de a-ți da timp. Este pur și simplu paranteza dintre cele două date de pe cruce pe care chiar vrei să o umpli cu viață.

2 Responses to “Randomalities”

  1. Antoaneta Says:

    Hihihi, atunci nu ma mai complexez ca “nu am un rost pe lume” si ma bucur în voie de verdele crud, de primavara târzie ca întotdeauna (deci punctuala), de oamenii minunati din jur, de mâncarurile pe care nici eu nu stiu cum le-am inventat…si în curând de NY si de orice îmi poate iesi in cale la un colt de street cu un avenue:) Mai ales ca dupa vine Festivalul Trans-Amériques, cu trei mari bucurii. Ceea ce va doresc din toata inima.

  2. Crina Says:

    uite de-asta vara asta autostop in europa scrie pe mine.
    nu fara o destinatie, dar asta e doar un pretext..

Leave a Reply