E o chestie misto de tot civilizatia umană. Am devenit ceea ce suntem acum, adică stapânii absoluți ai resurselor unei planete pentru că am știut să păstrăm în toată evoluția noastră un echilibru oarecare între individualitate și colaborarea cu celelalte exemplare din specie. Când au mai apărut derapaje, am reușit să ne reechilibrăm și am supraviețuit. Sigur 180 de mii de ani, nu înseamnă mare lucru pentru o specie, dar dacă ne uităm la ritmul lent în care au evoluat alte specii e chiar o chestie tare de tot. În haită vânează și lupii, unele dintre speciile de maimuțe trăiesc în forme aproape tribale de organizare, albinele și furnicile au societăți foarte bine puse la punct și totuși ele nu fac decât să repete, generație după generație felul de a trăi statornicit de foarte, foarte mult timp. Noi ne adaptam, evoluăm și reușim să depășim tot timpul chestiile astea statornicite.
Probabil că așa vom face și cu toate lucrurile scrise prin cărțile companiei, iar lumea va arăta altfel după cei trei-patru ani de depresie economică ce urmează. Unii dintre noi reușesc însă mai repede. În momentul în care realitatea le dă o bâtă de realism în moalele capului și-i trezește fără mari schimbări în peisajul înconjurător. Așa a pățit o prietenă la, hai să-i zic din nou că e mișto de tot, “cumpăna dintre ani”. Adică și-a luat toată firma pe care o păstorește patronal la un team-building de Anul Nou. De-ăla de-i zice la carte comunicare socială.
Uite, iau de pe primul site despre chestia cu team-building-ul scos în cale de Google lucrul cel mai edificator pentru povestea pe care vreau să v-o povestesc.
Team building - de ce este necesar?
Pentru ca nu este suficient sa fiti buni, trebuie sa fiti cei mai buni si nu puteti fi cei mai buni decat lucrand in ECHIPA.
Ce facem pentru voi intr-un program de team building?
* Vom analiza potentialul individual sau, altfel spus vom vedea ce poate face fiecare pentru echipa
* Vom integra talentul, abilitatile si creativitatea fiecaruia pentru ca deciziile pe care le veti lua sa fie cele mai bune
* Va vom ajuta:
sa aveti incredere in voi si in echipa
sa comunicati mai bine
sa va cunoasteti pe voi si intre voi
Așa e. Nu e suficient să fii într-un fel, poți fi într-un mare fel numai lucrând în echipă… Care chipă ajunge la cabana la care era programată (că altfel nu pot să zic) paranghelia. Șefa, adică patroana, adică prietena cu pricina se cară ca tot omul în camera ei să mai scormonească prin bagaje. În timpul ăsta, echipa șade și cugetă reunită (că altfel nu-mi dă prin cap să spun) în sânul opulent al recepției. Ce gândește? Păi cam ce-a fost obișnuită să gândească în atât amar de ani corporatiști. E team building, e musai să fie ceva cu veselie, bancuri, farse, chestii de-astea. Că așa trebuie. Altfel, au învățat ei că înseamnă că ești inadaptat sau, Doamne ferește, nesimțit. Hai să-i facem o farsă patroanei, își zic, în gashq vin ușor idei de-astea și uite-așa ajungem la chestia cu potențialul individual. Ăsta, adică potențialul individual, nu se dovedește a fi cine știe ce, în definitiv în toți anii trăiți într-un spațiu închis cu iz de mânăstire în fața unui ecran de calculator cu messenger-ul bine palmat și mail-ul împănat de bancuri luate de pe net, powerpoint-uri induiosătoare depre cum trebuie să fie bărbatul ca să fie bărbat și femeia ca să fie femeie și friptura de porc ca să fie de porc și ce e frumos sa spui când recită cineva poezeaua cu viziunea și misiunea și tot felul de pozișoare cu căței și pisici și shoricei în tot felul de ipostaze anormale care într-o lume normală ar alerta societatea pentru protecția animalelor și imagini minunate cu insule și cascade pentru care punem ban peste ban tot timpul anului ca să avem ce fotografia la greu timp de două-trei zile să moară madam Ionescu de icter când îi arată mama cu ce-a ajuns fiu’su sau fi’sa, mă rog, potențialul individual în stare de search circumvoluționar scoate cu greu ideea… Îi facem o farsă. Clar. Ce mișto! Entuziasmul e general. Păcat nu avem net aici că intram pe mess și puneam de-o transmisie live la amărâții ăia de-au rămas în București…
După un alt search, de data asta după câțiva neuroni absenți la apel, exact ăia de care era nevoie să se închidă naibii circuitul, cineva din team zice că o farsă ar fi super, da cu ce să fie? Aici, lecțiile de leadership dau roade și cine a făcut mai mult training își scoate superioritatea la iveală și vine nu cu o idee, cu trei. Cu asta am bifat și checkbox-ul cu creativitatea. E bine. Dacă nu se zgârceau la bani și ar fi angajat o companie profesionistă de team-building-uri, ar fi fost răsplătiți de zâmbetul mulțumit al trainer-ului. Target-ul a fost atins, mânktzash! Evident, cele trei idei sunt toate office și provin din singura experiență de viață a emitentului. Ce e nashpa e că cu idei office, nu prea e bine să faci farse. Oricum, entuziasmul e general și molipsitor. Cu încredere în sine și în echipă, creierul cretin care are cele trei idei începe să le explice. Două par stupid de complicate și farsa se pierde printre meandrele concretului. Așa că, ideea a treia triumfă. Adică, pentru a-l cita pe Murphy, dacă ceva rău se poate întâmpla, se întâmplă sigur. Ideea e mai simplă decât celelalte, cineva cu o voce necunoscută de patroană trebuie să sune și să o anunțe (pe 31 Decembrie, e drept) că o lucrare pe care urma să ia un ban grămadă de la unul dintre cei mai fidelizați clienți i-a pus clientului cu pricina în pericol (dar ce zic eu în pericol, a dus la rezilierea) un contract foarte mare cu o supercompanie, clientă la rândul ei a prietenei mele. Dezastrul ar duce la o pierdere mare de tot nu doar pe moment ci și pe viitor.
Știu că povestesc destul de confuz, dar chiar n-am chef să identificați cine a pățit porcăria asta venită de la angajații proprii care tocmai construiau lopata cu care își aruncau oarece bani (including propriile salarii pe geam). Cum și check-boxul cu comunicatul mai bine între ei părea rezolvat, team-ul trece la action. Adică îl convinge pe un fraier care o freca pe-acolo și el să o sune pe șefă, să se dea drept unul dintre directorii clientului și să spună că e nashpa rău și trebuie intervenit imediat. Ha-ha-ha! Ce mișto e în team-building se hăhăie lumea!
În camera ei de hotel, plânge și suspină tânăra domniță, nu că la bătalie soțul ei dorit (că era acolo în cameră cu ea) dar e nashpa de tot să vezi cum se alege praful de munca ta, să știi că ești un profesionist de primă mână (că este) și să nu pricepi ce se întâmplă. Pune mâna pe telefon (oricine ar fi făcut la fel) și îl sună pe big bos de la client. Omul are și el același șoc. Și procedează și el pe principiul absolut sănătos că prima veste pe care trebuie să o afli și să te ocupi de ea e vestea proastă. Sună la marea companie (pe 31 Decembrie orice om care are responsabilitatea unui număr mare de salartiați care trebuie plătiți lună de lună, lucrează) și află cu stupoare că totul e în regulă. Ce bine, ați zice, mare chestie, uite că telefonul folosește la ceva, totul se rezolvă repede și viața revine la cursul ei normal. Greshit! Pentru că omul face ceea ce orice manager cu mințile în cap ar face. O sună pe prietena mea și îi comunică faptul că e în ordine, dar că nu-și poate explica ce se întâmplă cu firma prietenei mele, firmă pe care o considera până acum de un profesionalism desăvârșit.
Între timp, liderul de o zi, adică tipa cu ideea farsei, într-un acces suprem de milă față de șefă merge să îi spună că a fost o farsă, dragă, ha-ha-ha! Prietena mea, de o onestitate dezarmantă, îl sună pe om și îi spune ce s-a întâmplat. Știind precis reacția care urmează, dar, în definitiv, așa e ea și absolut practic vorbind tot corect reacționeaza. Adevărul e întotdeauna mai eficient decât orice minciună. Omul reacționează din nou corect, îi spune că sunt două posibilități: fie farsa a fost făcută de cineva din interiorul firmei și atunci înseamnă că lucrează cu o firmă de cretini iresponsabili, fie că e o scurgere de informații în afara firmei, scurgere care ar putea ajunge la competiție și atunci tot cu o firmă de cretini iresponsabili lucreaza. Evident, va anunța și pe propriul client, adică marea corporație. E un incident care nu poate fi trecut cu vederea. Prietena mea simte că îi fuge pământul de sub picioare. E drept, al treilea check-box e și el bifat. În sfârșit, membrii echipei se cunosc între ei. Prin fața ochilor îi trec, cred eu, zilele, una după alta în care venea dimineața la servici și pleca după miezul nopții, în care corecta toate tâmpeniile scrise de angajați pentru că e din ce în ce mai greu să găsești pe cineva cât de cât priceput care să ceară mai puțin de jumătate din cifra de afaceri ca salariu, bine ca vine criza și intrăm în normal și cu piața muncii, acum angajezi ce poți, califici cât de cât (am greșit, treinuieshti într-un proces de învățare continuă) ce ai și în rest, te chinui făcând și refăcând cel puțin o treime din fiecare livrabil (sic!) generat de generația asta de funcționari, când și cum poți. Restul populației e încă în Spania și Italia și oricum mare lucru nici de acolo nu ai ce alege, asta e, it’s a living…
Noaptea de Anul Nou și-o petrece în cameră, lângă un om nevinovat care asistă neputincios la tristețea ei, mă sună și pe mine să îmi spună chestia cu anii mulți și povestea pe care o povestesc aici, mâine e luni, poate scapă, poate că a mai și învățat ceva din pățania asta. Când îi spuneam că la birou e la birou, că nu suntem o mare familie la servici și că fiecare om are dreptul la viața lui personala, trăită unde și cum are chef, că poveștile astea cu colectivul nu sunt nici trendy, nici măcar noi, că agapele astea tovărășești le avea și regimul nazist și ăla comunist și multinaționala și n-au dus la nimic bun, făcea mișto de mine și spunea că toți fac la fel. Dar dacă toți greșesc? Că se poate și așa.
Și acum ce să fac, mă întreabă? Dă-i afară, îi spun. Că tot muncești în locul lor. Și dă-te și pe tine afară. Că cu prostii din cărți ai ajuns aici. N-o va face, sunt sigur. Nu scrie în nici o carte de management chestia asta.
Uite un ultim exemplu. L-am luat de pe Teampedia. Situl chiar există, numele e tare de tot și sună al naibii de mișto în română. E un fel de Wikipedia, da’ pentru proști:
Objectives
Icebreakers/Warmups | Communication
[edit] Group Size
Medium | Large
[edit] Materials
[edit] Set Up
[edit] Directions
Instruct Group members to line up in order of their birthdays without talking.
[edit] Variations
- Blindfold some or all participants
- Use alternative criteria like middle name, age, etc
Să mori tu, băi Teampedia, ce tare e!… M-am prins: adică without talking ca să vedem dacă știu their birthays… Tare! Și poți face și variațiuni. Mmmmmmmmmmm…. Ce mișto! Cu middle name… Super! Păi nu era fraier și peisan țăranu’ ăla de lent major din armată care ne zicea: “La pomul rotat adunarea!”?
P.S. Evident, toate cacofoniile au fost minuțios alese și rafinate. La fel ca ce voi spune acum: Că se merită